Moartea cea…mai rea

S-a vorbit mult si poate se va mai vorbi despre Copsa Micopsa_mica_img_5540.jpgca. Una din cele mai criminale poluari din Europa si cu sanse mari de a ocupa un loc fruntas in clasamentul mondial. S-au spus vrute si nevrute, s-au scris mii de pagini despre genocidul la care au fost supusi cetatenii acestui oras si zona invecinata, inclusiv cetatenii Mediasului, un municipiu cu o vechime de peste 800 de ani si cu cateva zeci de mii de locuitori.

Acum „combinatul” de la Copsa se afla in faza de restructurare masiva, disponibilizeaza sute de muncitori si este in pragul de a-si inchide portile. Odata cu el, spun pesimistii, va muri orasul. Poate nu as fi scris aceste reflectii daca nu m-ar fi surprins usurinta cu care unii privesc problema ecologica si rezuma totul la …strangerea de peturi sau la propunerea de amenzi pentru cei care polueaza, intr-un fel sau altul, mediul inconjurator. Nu sunt inregimentat politic, nu pot fi acuzat ca as putea sa fiu partizan unui curent sau altul, si nici nu afirm ca am dreptate intru totul, pentru ca nu am toate elementele care sa-mi permita sa realizez un tablou veridic din toate punctele de vedere. Sper insa ca dupa citirea acestui material, noi toti, cei care vrem sa protejam mediul si cei care au alte puncte de vedere, vor medita mai mult inainte de a… casca gura.

Fabrica mortii

Imi pare rau ca trebuie sa-i deceptionez pe cei care pun in carca comunistilor grozavia de la Copsa, dar fabrica a fost infiintata inainte de al doilea razboi mondial cu scopul de a produce metale neferoase. Conditiile oferite erau cele pe care le aveau toate fabricile de profil din Europa. Sigura deosebire era ca in timp ce alte tari isi desfiintau fabricile si mareau cererea de metale neferoase, unele rare sau pretioase, catre „fraierii din est”, acestia infiintau fabrici ale mortii. Profitul era urias. Minereul de prelucrat era destul de mult si se afla in Romania. Copsa era o perla a economiei Romaniei. Metalele prelucrate luau calea uzinelor cu produse de virf ale industriei romanesti, se vindeau ca painea calda la export.

Muncitorii

Salariatii intreprinderii nu aveau de ce se plange. Aveau salarii cu mult peste medie, munca prestata nu era din cele mai grele, iar bolile profesionale inca nu aparusera. Cei care lucrau la „combinat” se bucurau de conditii speciale de munca care le permiteau, in acea vreme, sa mai scoata ceva venituri si din munca de agricultori pe care o prestau in zona inainte de a fi „metalurgisti”. Erau, insa, si locuri de munca grele in care baza se punea pe forta fizica, in care nu trebuia prea multa carte. Acestea au atras ca mierea tiganii dintr-o zona mai larga, care au devenit peste noapte oraseni si boieri.

Razboiul

A doua conflagratie mondiala a crescut enorm cererea de materiale neferoase produse la Copsa. In acele momente nu se putea pune problema grjii fata de om, pentru ca lucratorii erau mobilizati la locul de munca si decat sa mergi pe front, mai bine ramaneai cu familia si cu un castig foarte mare in buzunar. Au inceput sa se construiasca strazi noi, „veneticii”(cei veniti din alta parte) aveau, de acum, case frumoase, copii destui-dupa moda timpului-si cu sanse mari de a urma cariera parintilor. Copsa Mica a crescut imens, a devansat cu mult Copsa Mare si, datorita detasamentului muncitoresc puternic reprezentat, si datorita fabricii de negru de fum, recent infiintata, tindea la statutul de oras.

Primele semne

Razboiul a luat sfarsit. Conditiile de munca nu se degradasera intr-atat incat sa se puna problema unor schimbari de esenta. In acelasi timp conditiile de viata erau deosebit de grele pentru toata lumea. Daca puteai sa te angajezi undeva, daca puteai sa-ti gasesti un loc de munca la oras si sa scapi de agricultura de subzistenta de la tara, puteai spune ca ti-a pus Dumnezeu mana pe cap. Unitatea de la Copsa Mica crestea ca Fat -Frumos din poveste si veniturile aduse la bugetul statului erau pe masura. Au inceput imbolnavirile. Bolile profesionale erau prezente in fiecare casa, in ciuda conditiilor pe care angajatorii le luasera, dar nu prea existau amatori sa-si lase serviciul si sa paraseasca zona. Sperau in promisiunile comunistilor care puneau clasa muncitoare pe primul loc, iar omul era… cel mai pretios capital. Miza era prea mare pentru a inchide fabrica.

Modernizari

Conducerea statului comunist cunostea conditiile de lucru de la Copsa. De aceea a dispus, in timp, luarea unor masuri pentru ca efectele nocive sa fie cat mai mici. Schimburile au fost micsorate la sase ore, se distribuiau antidoturi obligatorii pentru prevenirea imbolnavirilor, se asigura o masa bogata in calorii-in mod gratuit la iesirea din schimb-au fost mecanizate o serie de operatii care prezentau pericol pentru om, au fost aduse filtre speciale din Japonia, s-a construit un „furnal” mult mai inalt pentru ca noxele sa nu fie concentrate pe suprafete mici si deci…ucigatoare. Cu prioritate au fost construite gradinite, scoli, liceu industrial, blocuri de locuinte, magazine. Toate acestea erau racordate la instalatia de apa a orasului realizata de combinat, caldura din reteaua de termoficare era asigurata de IMMN-intreprinderea metalurgica de metale neferoase-, cantina-cu gospodarie proprie- rivaliza cu cele mai moderne cantine din tara. La acestea se adaugau pensionarea inainte de varsta si veniturile mari cu care lucratorii se duceau acasa in fiecare luna. Salariatii care erau depistati la controalele medicale cu semne de boli sau doar preventiv erau trimisi obligatoriu, din sase in sase luni, la sanatoriile de boli profesionale din tara in mod gratuit. Se beneficia de bilete de odihna si tratament cu prioritate oriunde in tara.

Romanul…tot roman

Cu tristete spun acest lucru, dar la degradarea situatiei au contribuit din plin si cei care ar fi trebuit sa se gandeasca la situatia lor pe termen lung. Laptele, dat ca antidot, era de multe ori dus acasa la… copii, bonul de la cantina era, nu de putine ori, dat de navetisti altor amatori din oras, contra cost. Sistemul super performant adus din Japonia nu a avut si contract pentru service (era mult mai ieftin) si in momentul in care niste neispraviti au pus ochii pe aparatura-nemaivazuta in Romania-, au plecat cu ea… acasa. Firesc, instalatia asistata de calculator nu a mai functionat si productia s-a oprit automat. Vestile au fost aduse la cunostinta conducerii superioare, dar japonezii au pufnit in ras cand li s-au cerut piese de schimb. Preturile erau mai mari decat instalatia intreaga. Cosul de fum a fost construit dar deja era prea tarziu si, colac peste pupaza, din cauza unor curenti de aer, fumul toxic era dus intr-o singura directie si concentrat asupra unei suprafete relativ mici. Gradul de poluare depasea de zeci de ori normele admise.

Intrarea in vrie

Salariile erau, in continuare mari. Cheltuielile facute de stsmoke460x276.jpgat pentru modernizare erau importante. De aceea conducatorii de partid locali nu aveau curajul sa caste gura si sa se planga prea tare la Bucuresti despre scaderea conditiilor de munca. Chiar cei care conduceau fabrica nu aveau curajul sa se planga pentru ca salariile lor, afara de alte avantaje, deloc neglijabile, erau cu mult mai mari decat ale primului secretar de la judet, si la cel mai mic protest erau dati afara. Asa s-a ajuns sa se ascunda faptul ca materialul adus la Copsa avea un continut mult mai mic de minereu decat cel prelucrat la alte fabrici din lume. Asa s-a ajuns ca in urma profitului imens sa se ascunda ca starea de sanatate a oamenilor si a mediului inconjurator era in prag de dezastru, ca masurile luate de autoritati pentru impaduriri, de pilda, nu au avut nici un efect, iar vegetatia se „prajea” cu acidul format de vapori impreuna cu noxele emanate pe cos.

Schimbul de generatii

Multe lucrari importante ale orasului, multe modernizari erau legate nemijlocit de cele doua fabrici din localitate. Daca nu ar fi fost poluarea, ai fi putut spune ca localnicii ar fi trebuit sa fie printre cei mai multumiti oameni din tara. Dar nu a fost asa. Multi dintre cei vechi au plecat, fie inainte de pensionare, fie dupa. Au venit in schimb altii, atrasi de veniturile mari, de faptul ca locuintele erau asigurate, taxele erau mici, iar copiii aveau conditii bune de educatie-gradinite, scoli, liceu etc. Multi erau navetisti carora „fabrica” le punea la dispozitie-gratuit-mijloacele de transport la si de la munca. Cei mai multi dintre cei care se angajau isi doreau strangerea unor sume mari de bani, dupa care sa plece in alta parte unde sa-si duca traiul in mod normal. Multi n-au mai ajuns, pentru ca si-au vandut sanatatea pe bani.

Democratia ca speranta

Cum a intrat Copsa in democratie? Este greu de raspuns. Nu pentru ca locuitorii nu si-ar fi pus si ei speranta intr-o alta viata, ci pentru ca …nu mai aveau nici o sansa. Inclusiv problema poluarii avea alte fatete, era pusa mai transant, legile, aduse din occident, erau mai aspre, iar Copsa devenise un caz international.

Cum s-a plecat

Calatorul care se apropia de Copsa Mica simtea, de departe un miros de acid. Unii, chiar se bucurau ca…li se desfunda nasul, fara sa se gandeasca la cei carora li se…”desfunda” plamanii dupa zilele si noptile traite in oras. Orasul era gri din cauza negrului de fum de la „Carbochim”, iar rufele puse la uscat capatau culoarea negricioasa a tusului. Apa din fantani nu mai era buna de baut, vegetatia din jur murise de mult si terenul era arid. Nici o planta nu mai crestea pe dealurile din jur, iar legumele, fructele din gradini contineau un mare procent de metale grele, devenind periculoase pentru consum. Animalele erau bolnave. La fel oamenii care sufereau de boli profesionale. Copiii erau bolnavi. Solul, dupa cum avea sa se dovedeasca, imediat dupa revolutie, era atat de „infectat” incat era nevoie de zeci de ani pentru a se decontamina. Apele subterane erau imbibate de substante nocive si nu se puteau purifica decat…dupa inchiderea poluatorului.

Analiza situatiei

Multi cetateni, multe organizatii au sarit cu gura dupa revolutie pentru inchiderea fabricilor de la Copsa Mica. Primul a fost inchis „Carbochim”-ul. Orasul s-a …luminat. Negrul de fum nu a mai cazut peste oras. Cam o treime din forta de munca a ramas in somaj. Niste smecheri care au promis-la cumparare- ca vor face din fosta fabrica de negru de fum si alte produse chimice o fabrica moderna, au demolat-o si au vindut-o la fier vechi. In rest nimic. Si acum schelete negre, amintind de un cataclism, sunt vazute pe locul unde se afla altadata renumita intreprindere. Cei ramasi in somaj nu si-au mai gasit loc de munca. Nu mai aveau unde. IMMN-ul, dupa indelungi tratative, a fost cumparat de niste greci. Si acestia au promis marea si sarea, dar au cautat, dupa cum s-a vazut mai apoi, sa aiba venit mare si sa faca putin. Profitand de lipsa de experienta a romanilor in tranzactiile economice, au pus tot felul de clauze in contract, de care aveau sa profite ulterior, inclusiv tararea Romaniei la tribunalele internationale sau, lucru grav, obtinand tot felul de inlesniri peste „capul” romanilor, de la Uniunea Europeana.

Secretomania

Nici n-au cumparat bine fabrica si, bazandu-se pe ideea ca unitatea este proprietate privata, nimeni nu a mai ajuns in SOMETRA, dupa cum i se spune acum.Am fi nedrepti daca am afirma ca o serie de privilegii pe care fabrica le acorda orasului nu au fost pastrate. Am fi nedrepti daca am spune ca SOMETRA nu a participat la o serie de programe pe care statul, intreprinderile, universitatea sibiana, ONG-urile avand ca obiect protejarea mediului le-au demarat in zona, dar poluarea continua la parametri inalti. Toate acestea le-am putut afla din presa sau din comunicatele date de cei de la Protectia Mediului. Purtatorul de cuvant al unitatii, conducerea acestuia au oferit doar promisiuni si angajamente linistitoare. S-au facut planuri de asanare a poluarii pe termen scurt, mediu si lung, s-au luat angajamente insa facute de specialisti care, probabil, au avut astfel de sarcini in alte tari mai dezvoltate decat Romania si au stiut cum sa puna problema in fata unui stat dornic de bani. La cea mai mica amenintare specialistii greci veneau cu …contractele si isi „dovedeau” nu doar buna-credinta, ci chiar disponibilitatea de ecologizare a mediului. Cetatenii Mediasului, municipiul vecin puternic poluat de SOMETRA, au ramas cu jalba in mana mirati de cate a facut fabrica pentru binele lor.

Criza

Poate si din cauza crizei economice, poate si din cauza ca ce era de scos dintr-o astfel de intreprindere a fost scos, conducerea SOMETRA a anuntat disponibilizari masive in acest an. Fara fabrica copsenii nu au unde sa lucreze, orasul riscand a deveni o localitate a cetatenilor fara venituri, in afara pensionarilor macinati de boli. Blocurile de locuinte au fost reparate dupa devalizarile de dupa revolutie, dar nimeni nu vrea sa vina sa cumpere apartamente la Copsa Mica. O parte din reteaua de apa a orasului este a fabricii, termoficarea merge prin fabrica, iar daca aceasta se inchide, orasul poate fi transformat intr-o…statiune-muzeu a luptei omului impotriva naturii. Cetatenii stiu ca de agricultura nici nu poate fi vorba din cauza solului si a apei, dar spera intr-o minune pe care, din pacate, nu are cine sa o infaptuiasca.

Ce e de facut?

Cei care sunt preocupati de soarta orasului, inclusiv primarul, care este daruit muncii sale, spera ca statul, care a castigat enorm datorita celor doua fabrici, sa se tina de cuvant si sa puna bani la dispozitie, daca se poate nerambursabili, pentru ca tot ce tine de SOMETRA sa fie inlocuit de proprietati ale orasului-retele de apa, termoficare,spatii, terenuri. Ceva bani s-au dat, dar exista intrebarea: cine va cheltui bani pentru un oras mort care, deocamdata, nu poate oferi, decat cu mici exceptii, locuri de munca pentru locuitori. Dupa efectuarea acestor lucrari se pune problema ce vor face copsenii in viitor. Unde vor lucra si de unde isi vor scoate veniturile. Cat va fi pina atunci, nimeni nu stie. Cine aude de Copsa Mica fuge, nu vine.

Epilog

Nu as fi scris acest material daca nu as fi vazut pe site cu cata usurinta se vorbeste despre subiecte de maxima importanta, cu cata usurinta se pune problema inchiderii unor factori poluatori, cu cata usurinta se imparte „lumea” in rai si buni, fara a oferi solutii care sa vizeze soarta celor care au fost, au trait si trag ponoasele unor „intelegeri” intre stat-cu tot ce tine de autoritate- si cei care fac profit, mare, pe seama omului, sub vremi, dupa cum zicea cronicarul.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *