Sarbatoarea cireselor de la Ciresoaia, o localitate din Bistrita-Nasaud unde toti localnicii se ocupa cu cultivatul cireselor, a avut in oferta, anul acesta, la editia cu numarul 116, peste 65 de soiuri.
cirese
De gustul aromat al fructelor s-au bucurat sute de oameni, care au platit bilete de intrare de 5 lei si au putut manca cirese pe saturate.

Cele peste 400 de familii din Ciresoaia au, impreuna, peste 600 de hectare de livezi, majoritatea cu ciresi, visini, dar si meri, piersici, caisi si pruni. Toate familiile din Ciresoaia cultiva cirese, de aici venind si numele satului.

„Sarbatoarea aceasta o tinem de peste o suta de ani si nu am intrerupt-o decat atunci cand ne-a pedepsit Dumnezeu si nu am avut fructe deloc”, a declarat Balla Tamas, unul dintre organizatorii evenimentului de duminica.

Cu banii adunati din vanzarea biletelor de intrare, organizatorii vor mai face lucrari in sat, cum ar fi trotuare, zugravitul caminului cultural sau al unor sali de clasa, asa cum procedeaza in fiecare an. Cei peste 1.600 de localnici din satul Ciresoaia, comuna Branistea, mari cultivatori de fructe, au ajuns, in ultimii ani, sa-si vanda marfa in special la export, fara intermediari si direct din curte, cu preturi mult mai mari decat le-ar obtine in tara de la firmele de profil.

Majoritatea sunt entici maghiari si reusesc, intr-un an bun, sa castige suficienti bani din cirese pentru a-si intretine familiile si livezile pana cand pomii rodesc din nou.

Sursa: Realitatea TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here