Politistii din Satu Mare pun tunurile pe hotii de lemne

0
6
Politistii pun tunurile pe hotii de lemne
Politistii pun tunurile pe hotii de lemne

Inspectoratul Judetean de Politie (IJP) Satu Mare a organizat timp de patru zile actiuni de amploare pentru depistarea furturilor de material lemnos. Actiunile s-au desfasurat in special in zonele mai sensibile, respectiv Huta Certeze, Bixad, Valea Vinului si Doba. Purtatorii de uniforma au si reusit sa surprinda mai multe persoane care transportau material lemnos fara acte de provenienta. Actiunile vin si ca urmare a semnalelor de alarma trase de catre membrii Autoritatii Teritoriale de Ordine Publica (ATOP) Satu Mare, care au acuzat “jaful care se da in padurile din judet”.

Actiuni soldate cu succes
In baza Legii 171/2010 privind stabilirea si sanctionarea contraventiilor silvice, politistii organizeaza periodic actiuni care sa conduca la apararea fondului forestier national, a integritatii acestuia si la combaterea ilegalitatilor in domeniul forestier, sustine conducerea Inspectoratului Judetean de Politie Satu Mare. Astfel, in perioada 04-08.04.2014 pe fondurile forestiere si pe rutele de transport de pe raza localitatilor Huta Certeze, Bixad, Valea Vinului si Doba politistii au organizat actiuni pe linie silvica, ocazie cu care au fost identificate trei cazuri de taiere ilegala de arbori si doua transporturi de material lemnos a carei provenienta nu a putut fi dovedita, intocmindu-se dosar penal. “Pe raza localitatii Bixad a fost depistat Grigore D., care a taiat ilegal si a sustras doi arbori de esenta fag din locul numit Piatra Bixadului. Barbatului i-a fost intocmit dosar penal conform Legii 46/2008. De asemenea, au fost aplicate sase sanctiuni contraventionale, in valoare de 10.000 lei, conform Legii 171/2010 . A fost ridicata in vederea confiscarii cantitatea de 35,63 metri cubi material lemnos, in valoare de aproximativ 3.400 lei, provenita din activitati ilicite si o cantitate de 24,528 mc, in valoare de 2.300 lei, material lemnos de esenta fag, abandonata, care a fost predata in custodie Ocolului Silvic pana la stabilirea provenientei”, se arata intr-un comunicat de presa remis de Inspectoratul Judetean de Politie Satu Mare.

Avertismentele politistilor
Incalcarea prevederilor codului silvic atrage, dupa caz, raspunderea disciplinara, materiala, civila, contraventionala sau penala, potrivit legii, astfel atrag raspunderea penala taierea, ruperea, distrugerea, degradarea ori scoaterea din radacini, fara drept, de arbori, puieti sau lastari din fondul forestier national si din vegetatia forestiera situata pe terenuri din afara acestuia, indiferent de forma de proprietate precum si furtul de arbori doborati sau rupti de fenomene naturale ori de arbori, puieti sau lastari care au fost taiati ori scosi din radacini, din paduri, perdele forestiere de protectie, din terenuri degradate care au fost ameliorate prin lucrari de impadurire si din vegetatia forestiera din afara fondului forestier national, precum si al oricaror altor produse specifice ale fondului forestier national. Conform articolului 17 din Legea 171/2010 , respectarea regimului silvic este obligatorie pentru toti detinatorii de fond forestier. Una din principalele obligatii ale proprietarilor in aplicarea regimului silvic este sa asigure paza si integritatea fondului forestier propriu, dupa cum rezulta si din continutul articolului 51, respectiv ca proprietarii de paduri sunt obligati sa asigure paza padurii impotriva taierilor ilegale de arbori, a furturilor, a distrugerilor, a degradarilor, a pasunatului si a altor fapte pagubitoare pentru fondul forestier.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here