Primele concluzii ale experimentului Mini E

Circa 90% din cei 540 de utilizatori Mini E din intreaga lume s-au declarat multumiti de autonomia oferita de modelul electric de 204 CP.

Oficialii BMW Group au publicat rezultatele testelor cu Mini E. Programul a fost lansat in urma cu mai bine de un an si a implicat 540 de vehicule Mini E in intreaga lume. Statele Unite ale Americii au beneficiat de 450 de vehicule, Marea Britanie a primit 40, iar Germania a primit 50 de vehicule. Concluzia germanilor de la BMW este ca utilizarea unui automobil electric – in cazul acesta, Mini E – nu difera atat de mult de un Mini Cooper pe benzina sau un BMW 116i.

Motivul sta in spatele faptului ca Mini E este un automobil de oras si peste 50% din populatia Globului traieste in orase. Potrivit estimarilor ONU, acest procent va creste la 60% in 2030 si la 70% in 2050. Tocmai de aceea, BMW considera ca a descoperit o piata imensa de desfacere pentru vehiculele electrice. Desigur, nu inseamna ca fiecare dintre cele cateva milioane de locuitori ai Globului care locuiesc intr-un oras foarte mare isi vor cumpara un vehicul electric, dar exista posibilitatea ca unii dintre ei sa foloseasca un asemenea vehicul candva.
mini E
Spre exemplu, modelul BMW Megacity Vehicle, va debuta pe strazi in 2013 si se va adresa in special locuitorilor oraselor cu peste opt milioane de locuitori. Exista deja 30 de orase in lume, care concentreza in total circa 280 de milioane de locuitori. Piata pentru vehicule electrice este tintita spre locuitorii acestor orase, dar si spre locuitorii celor 130 de orase din lume cu peste trei milioane de locuitori. Practic, avem Practic, avem peste 300 de milioane de oamneni care locuiesc in orase aglomerate si care ar putea folosi un vehicul electric pentru deplasarea zilnica in locul vehiculelor cu motoare cu ardere interna.

In mod surprinzator, autonomia nu este principala problema a vehiculelor electrice. Mini E ofera o autonomie de 180 kilometri la o incarcare completa, in timp ce lungimea medie a unei singure calatorii parcurse cu un automobil in Germania este de 14.1 kilometri. Spre comparatie, lungimea medie a unei singure calatorii cu un BMW 116i in Germania este de 11 kilometri, iar modelele Mini Cooper monitorizate au prezentat calatorii cu o lungime medie de 11.7 kilometri. Modelele Mini E din Berlin au avut calatorii cu o lungime medie de 9.5 kilometri. Traversarea Bucurestiului de la un capat la altul (Vest-Est) reprezinta un traseu de aproximativ 15 kilometri.24

Distanta medie parcusa intr-o zi cu un automobil in Germania este de 36 de kilometri. Mini E a parcurs, in medie, 37.8 kilometri pe zi, in timp ce Mini Cooper a parcurs o medie de 43.5 kilometri pe zi. BMW 116i a parcurs, in medie, 42 de kilometri pe zi. Asadar, poti depasi fara probleme distanta medie parcusa de un automobil in Germania la bordul unui vehicul electric. Unul dintre clientii care a testat un Mini E a inregistrat si un traseu ceva mai lung, parcurgand un traseu de 158 de kilometri intr-o zi.

„Utilizatorii au fost in mare parte multumiti de autonomie si nu au avut probleme cu incarcarea. Incarcarea s-a realizat in special de acasa (infrastructura nu a fost o chestiune problematica), iar incarcarile avut o frecventa medie de 3 zile”, precizeaza oficialii BMW.

Peste 50% din utilizatorii de Mini E nu au folosit o statie publica de incarcare. Motivul principal a fost faptul ca aveau o statie de incarcare acasa. Urmatoarele motive au fost ca statiile erau fie inaccesibile, fie prea putine. Au existat si cazuri in care incarcarea a fost intrerupta, cablul era murdar sau timpul de stationare era prea mare pentru nevoile utilizatorului. Cat despre cablurile murdare, mai e nevoie sa va reamintim cat de „curata” este pompa de la benzinarie si mirosul placut degajat de aceasta?

Concluzia utilizatorilor a fost ca o autonomie de 200 kilometri este suficienta, iar o autonomie de peste 250 de kilometri cu o singura incarcare este optima. In timpul testelor, 90% din utilizatori s-au declarat multumiti de autonomia lui Mini E, iar 66% din utilizatori considera ca un automobil electric este la fel de flexibil ca un vehicul obisnuit. Principalul motiv pentru care nu au putut fi realizate toate drumurile la bordul lui Mini E? Spatiul interior redus, respectiv prea putine locuri sau spatiul pentru bagaje prea mic.

Sursa: Automarket

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *