Romania, codasa la producerea biogazului in ferme

0
78
Romania, codasa la producerea biogazului in ferme
Romania, codasa la producerea biogazului in ferme

Desi cu un potential urias la obtinerea biogazului din surse agricole, tara noastra se pozitioneaza pe ultimele locuri in UE la exploatarea acestui tip de resursa regenerabila. Daca inainte de 1990 numarul instalatiilor de biogaz era de ordinul sutelor, acum discutam de centrale ce pot fi numarate pe degete

Aproape toate materiile organice de origine animala si vegetala pot fi fermentate, in anumite conditii, pentru a obtine biogaz. Se poate obtine astfel nu doar energie ieftina, ci se rezolva rezonabil si problema unor deseuri. De cativa ani, intr-un ritm lent comparativ cu alte state UE, in Romania s-a reluat constructia cu tehnologii moderne a instalatiilor de producere a biogazului, la ferme. Agricultorii constientizeaza importanta unor astfel de generatoare de energie ieftina, insa reclama cadrul legislativ restrictiv si lipsa de finantare.

Cum sa devii independent energetic
Marin Moraru, directorul general al grupului Marex din Braila, companie care ruleaza anual 150 de milioane de euro din cresterea porcilor, procesarea carnii si agricultura, a avut in plan, inca din anul 2005, construirea unei centrale cu biogaz. Drumul s-a dovedit insa a fi destul de anevoios, doar aprobarea documentatiei durand nu mai putin de 26 de luni.

„Investitia intr-o astfel de instalatie este mare, costurile se vor ridica la sase milioane de euro. Proiectul a fost gandit din 2005, iar documentatia depusa in aprilie 2010 a fost aprobata abia in august 2012. Investitia a fost gandita pentru a putea tine sub control costurile grupului. Am zis ca avem la dispozitie un zacamant ce trebuie exploatat. O astfel de investitie va scadea costurile, vom fi independenti energetic“, a declarat directorul general de la Marex Braila.
Marin Moraru mai spune ca, inainte de a lua decizia construirii unei centrale cu biogaz, a avut ocazia sa vada functionand peste 50 de astfel de instalatii, la ferme din intreaga lume.

„Am mers prin toata Europa, dar si in alte zone si am vazut cat de eficiente sunt astfel de centrale in cazul fermelor agrozootehnice. Constructia centralei noastre, care va utiliza drept combustibil dejectiile animalelor de la ferma din Gropeni, va putea fi finalizata la sfarsitul acestui an si va avea o capacitate de 1 MW. Vom scapa astfel de costurile gazului metan si ale electricitatii“, a mentionat Moraru.

O ferma avicola din Vaslui produce si vinde electricitate

Producatorul vasluian de oua Avicom si-a asigurat deja independenta energetica, prin punerea in functiune, inca de anul trecut, a unei centrale pe biogaz care foloseste ca ingredient principal gainatul de pasare. Constructia instalatiei a durat trei ani si a fost realizata prin intermediul unui proiect european.

Radu Ticu, inginerul care se ocupa de exploatarea centralei, declara ca in prezent centrala, alimentata cu dejectii de la pasari, dar si cu un supliment de plante energetice, asigura 340kW si poate ajunge la o capacitate de 500kW. „Lucrurile sunt un pic mai complicate in practica. De fapt, in contabilitate lucrurile sunt separate cumva. Electricitatea produsa o vindem, o livram in sistemul energetic. Electricitatea necesara se cumpara. Insa, capacitatea instalatiei acopera tot necesarul energetic al fermei si aproape inca pe atat pentru a putea livra si altora. A fost mult de lucru pana la punerea in functiune, a durat trei ani, au fost si unele neclaritati legislative, dar la final centrala a fost data cu succes in functiune“, a precizat Ticu.

2.000 de vaci vor produce 620 kW

„Cred ca toti fermierii viseaza sa aiba o centrala pe biogaz. Poblema este insa finantarea si dimensiunea afacerii. O centrala pe biogaz costa destul de mult. Timp de zece ani, am fost la zeci de ferme din toata Europa sa vad astfel de instalatii. M-am hotarat sa realizez si eu o astfel de centrala, proiectul este deja facut, si constructia va fi gata in 2014“, spune Nicusor Serban, fermier din Ialomita. Acesta afirma ca exista suficiente resurse in tara pentru documentare si executie de proiect daca esti hotarat si ai suficienti bani sa-ti construiesti o centrala pe biogaz. „Sunt in tara destule firme cu oferta consistenta pentru cei care doresc sa realizeze o instalatie pe biogaz. Orice firma iti alegi, te si duce in tara sau strainatate sa-ti arate un exemplu concret“, a precizat Serban.
Centrala pe biogaz a fermierului din Dragoesti, Ialomita necesita o investitie de 2,5 milioane euro si va produce la final 650 kW, ceea ce va asigura dublul consumului energetic al fermei dimensionate pentru un numar de 2.000 de capete de vaci.

Instalatie pe biogaz functionala din anii ‘80

Instalatiile care produc biogazul pot fi dimensionate dupa marimea gospodariei, a fermei. Lucrurile se complica si implica finantare mai mare daca discutam de tehnologiile moderne de cogenerare, cand biogazul este convertit in electricitate, iar eficienta se discuta de la 100 kW in sus. Trebuie mentionat ca, de exemplu, in judetul Harghita, la Vlahita, exista inca in functiune o instalatie de producere a biogazului de uz gospodaresc si care a fost construita in anii ‘80.

„Chiar daca in ultima perioada, la noi, se face simtita o campanie agresiva impotriva surselor de energie regenerabile, trebuie sa intelegem ca acesta este viitorul. Biogazul este o resursa regenerabila cu un potential urias in Romania. Inainte de 1990, in Romania existau sute de astfel de instalatii pe biogaz. Problema a fost ca tehnologia nu era dezvoltata si toate se faceau la ordin. Acum, lucrurile s-au schimbat, tehnologia este superioara, randamentele sunt foarte bune si se rezolva doua probleme – producerea de energie regenerabila si reducerea poluarii“, a precizat Jean Constantinescu, expert in energie. In prezent, daca in Germania exista aproape 5.000 de asemenea centrale functionale, in Romania, daca sunt 7-8 astfel de instalatii care deservesc ferme agrozootehnice.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here