Recomandarea ANRE: Schimbati centrala pe gaz cu incalzirea electrica

Recomandarea ANRE: Schimbati centrala pe gaz cu incalzirea electrica
Recomandarea ANRE: Schimbati centrala pe gaz cu incalzirea electrica

Socotit prea scump, curentul electric ar putea deveni alternativa la gazele naturale al caror pret creste intruna. In 2014, gazele naturale se scumpesc cu 10%, asa e stabilit cu Fondul Monetar, dupa ce, anul acesta, majorarea a fost de noua procente. Autoritatile promit ca electricitatea nu se va scumpi deloc si recomanda folosirea ei, in schimb.

Ca sa nu mai simtiti cresterea preturilor la utilitati, schimbati centrala pe gaz cu incalzirea electrica. Aceasta este recomandarea autoritatii care reglementeaza preturile utilitatilor in Romania.

„Energia electrica va intra mai adanc in consumul casnic. Ati vazut ca deja aragazele sunt foarte des inlocuite de utilizarea cuptoarelor cu microunde”, spune Nicolae Havrilet, presedinte Autoritatea de Reglementare in Energie.

In acest moment, pentru a incalzi o locuinta cu 2 camere pe timpul iernii se consuma aproximativ 300 de metri cubi de gaze naturale lunar. Persoanele care au cu centrale termice platesc peste 300 de lei pe luna. Pentru acelasi tip de apartament, de aproximativ 60 de metri patrati, incalzirea electrica poate costa mai putin cu 50 de lei lunar.

In plus, izolarea termica, geamurile de termopan, aparatele electrocasnice de clasa energetica A si corpurile de iluminat cu senzori pot aduce economii substantiale la intretinerea locuintei. Cea mai noua solutie este controlul aparatelor din casa printr-un sistem informatic de tip GPS.

Reducerea facturii la energia electrica se poate realiza si printr-un sistem inteligent instalat pe telefonul mobil. Spre exemplu, daca am uitat un fier de calcat in priza, il putem deconecta de la curentul electric chiar daca ne aflam in afara locuintei.

In plus, putem deschide centrala termica sau aparatul de aer conditionat chiar inainte de a ajunge acasa, iar masina de spalat poate porni si ea comandata de pe telefonul mobil.

„Daca folosim toate aceste modalitati de reducere a consumului de energie electrica in casele noastre putem sa ajungem la economii de 30% in mod curent”, spune Florentina Totth, vicepresedinte la Schneider Electric Romania.

Aceste sisteme costa insa cateva mii de euro, asa cum sunt si radiatoarele electrice cu roca vulcanica. Pentru cei care isi pot permite investitia, sistemul costa aproximativ 2500 de euro.

„Inclusiv dupa ce au fost oprite ele cedeaza un timp indelungat caldura si nu mai este nevoie de consum energetic. Conteaza foarte mult ca respectiva cladire sa fie izolata”, atrage atentia Dana Rulea, manager companie solutii de incalzire

Romanii consuma de 2,5 ori mai multa energie decat media Uniunii Europene, tocmai din cauza sistemelor de incalzire ineficiente.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *