Săptămâna modei vegane, în curând la Los Angeles

Cu doar câteva zile înaintea debutului Săptămânei Modei la New York, la Los Angeles va avea loc pentru prima dată Săptămâna Modei Vegane.

Începând cu 1 februarie, timp de patru zile, vor avea loc defilări de modă, expoziții, dar și discuții despre subiecte precum drepturile animalelor, justiție socială și tehnologie. În plus, participanții vor avea ocazia să îl asculte în cadrul unui discurs pe Robert Lempert, cercetătorul specializat pe aspecte climatice, câștigător al unui premiu Nobel.

Stilista franceză și activista pentru drepturile animalelor Emmanuelle Rienda este organizatoarea și gazda Săptămânii Modei Vegane. Aceasta a gândit evenimentul ca pe „un tribut adus animalelor și o odă a exploatării lor sub orice formă”.

Vreau să inițiez conversații și dezbateri în interiorul industriei, educând și creând conexiuni între cele mai importante valori ale noastre: respectul pentru oameni, pentru animale și pentru mediul înconjurător.

Conștientă de faptul că eticheta de „vegan” este percepută adesea ca agresivă sau critică, Emmanuelle Rienda spune că vrea un eveniment deschis, incluziv. De aceea, la expoziții vor fi prezenți atât designeri de haine vegane, dar și designeri care încearcă să își reducă impactul asupra mediului.

Săptămâna vegană a modei beneficiază de susținerea grupului activist PETA și de cea a organizației non-profit Fashion Revolution. Puteți afla mai multe detalii despre program și expozanți de pe site-ul www.veganfashionweek.org.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *