Transport de deseuri cu operatori fara autorizatie de mediu

Transport de deseuri cu operatori fara autorizatie de mediu

Exista localitati in judetul Maramures unde si la aceasta ora efectuarea transportului deseurilor se face cu operatori care nu detin autorizatie de mediu pentru desfasurarea acestui tip de activitati.

In aceasta situatie, potrivit declaratiilor facute de catre seful Garzii de Mediu Maramures, Calin Crisan se afla nu mai putin de 14 unitati administrativ-teritoriale. Este vorba despre localitatile Ulmeni, Arinis, Baita de sub Codru, Baiut (care are serviciu propriu de salubritate si aduce gunoiul la rampa Baia Mare) si Basesti (serviciu propriu si duce gunoiul la Cehu Silvaniei).

Vorbim apoi despre Coroieni (care duce gunoiul la Satu Nou de Jos), Bicaz, Gardani (contract cu Ulmeni), Grosi, Grosii Tiblesului (contract cu Coroieni), Cernesti (duce gunoiul la Baia Mare), Oarta de Jos, Vima Mica si Salsig (serviciu de salubritate contractat cu Primaria Cernesti).

„Un aspect deosebit de ingrijorator pe care l-am constatat in controalele efectuate este acela ca exista inca efectuare de servicii de salubritate in localitati, inclusiv de transport al deseurilor, cu operatori care nu detin autorizatie de mediu pentru astfel de activitati. Vorbim in primul rand despre Ulmeni, care are un serviciu propriu dezvoltat prin proiectul „Eco-Sistem” si depoziteaza deseurile la Cehu Silvaniei, dar nu detine autorizatie de mediu. Vorbim apoi despre Arinis, care are contract cu acelasi serviciu de la Ulmeni, Baita de sub Codru idem sau Baiutul”, a aratat Calin Crisan, seful Garzii de Mediu Maramures.

Exista insa si localitati in care nu avem incheiate niciun fel de contracte pentru servicii de colectare si transport al deseurilor menajere colectate de la populatie. In aceasta categorie intra unitatile administrativ-teritoriale Oncesti, Rona de Jos si Calinesti.

„Primaria Ulmeni a fost una din primele primarii din judet care si-a pus la punct sistemul de colectare a deseurilor menajere. Pentru ca am accesat un proiect european de aproape 800.000 euro, in parteneriat cu primariile Gardani, Arinis si Salsig. Am cumparat 3 autoturisme colectoare, am dat pentru fiecare familie cate doua pubele si containere.

Serviciul este al Primariei orasului Ulmeni, dar daca Garda de Mediu vrea sa imi termine serviciul meu de salubrizare ca sa pot lucra cu niste firme private, ca alea pot altceva decat eu, ca si primarie, atunci si asta se poate”, a declarat Lucian Morar, primarul orasului Ulmeni.

Acesta a recunoscut insa ca operatorul de transport deseuri se afla in curs de obtinere a autorizatiei de mediu: „Stii ce inseamna autorizatie de mediu? Iti spun eu: sa dau la cineva cateva zeci de milioane ca sa ma acrediteze. Ca sa imi dea o ritipisca. Asta e la noi aceasta autorizare. Sa le mai dau lor niste bani”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *