Parlamentul European a votat astăzi o lege care va interzice din 2021 o serie de articole din plastic de unică folosință și va reduce utilizarea produselor din plastic pentru care nu ar exista o alternativă sustenabilă viabilă, până în 2025. Măsurile adoptate vor avea ca scop reducerea emisiilor de dioxid de carbon și a poluării mărilor și oceanelor cu plastic. UPDATE: Alianța Rethink Plastic atrage atenția asupra lobby-ului exercitat deja de companii împotriva acestei legi.

Interdicția vizează bețișoarele pentru urechi, farfuriile, tacâmurile, paiele, bețele pentru amestecat băuturi și cele pentru baloane, materialele oxo-plastice și anumite tipuri de polistiren. Potrivit experților, acestea reprezintă 70% din deșeurile de plastic găsite în mări și oceane.

În plus, statele membre trebuie să reducă până în 2025 cu cel puțin 25% consumul altor produse din plastic de unică folosință pentru care alternativele nu sunt atât de ușor de adoptat. Este vorba despre cutiile pentru burgeri sau sendvișuri, recipientele pentru fructe, legume, deserturi sau înghețată.

Totodată, legea va încuraja producția și comercializarea alternativelor reutilizabile, precum farfuriile de porțelan, tacâmurile și paiele din inox, recipientele din inox sau sticlă etc. În plus, va stimula reutilizarea și reciclarea articolelor recuperate.

Ținte de colectare și reciclare pentru alte articole din plastic

Legea ar urma să oblige statele membre să colecteze și să recicleze 90% dintre sticlele din plastic utilizate pentru băuturi, până în 2025. Pentru a facilita demersul, producătorii ar trebui să folosească minimum 35% plastic reciclat în compoziția produselor, să contribuie la acoperirea costurilor acestui nou sistem de management al deșeurilor și să specifice pe etichetele produselor: cum vor fi gestionate deșeurile, care este impactul de mediu al produsului și în ce măsură este prezent plasticul în respectivul produs.

Nu în ultimul rând, sunt cerute măsuri pentru reducerea deșeurilor de mucuri de țigară și de plase de pescuit. Având în vedere că un muc de țigară, care conține plastic, poate polua între 50 și 100 de litri de apă, s-a solicitat reducere cu 50% până în 2025 și cu 80% până în 2030. În ceea ce privește plasele de pescuit, care reprezintă 27% din deșeurile găsite pe plajele Europei, se impune recuperarea lor în proporție de 50% anual și o reciclare de 15% până în 2025.

Cele mai importante măsuri, pe scurt:

  • interdicția următoarelor articolele din plastic de unică folosință: bețișoare de urechi, paie, farfurii și tacâmuri, beșișoare pentru amestecat băuturi, bețișoare de baloane, plastic oxo-degradabil și recipiente din polistiren expandat, pentru mâncare și băuturi
  • reducere cu 25% a consumului de recipiente pentru mâncare și pahare pentru băuturi
  • reducere cu cu 50% (2025) și cu 80% (2030) a filtrelor de țigări care conțin plastic 
  • scheme de Responsabilitate Extinsă a Producătorului (EPR) care să includă costurile de curățare și pe cele de educare a populației
  • ținte de colectare de 50% și de reciclare de 15%, până în 2025, pentru plase de pescuit
  • interdicție de a folosi substanțe periculoase în compoziția produselor sanitare
  • obligația de specifica pe etichete prezența chimicalelor îngrijorătoare pe anumite produse din plastic de unică folosință.

Măsurile se aplică pentru toate produsele din plastic de unică folosință listate, inclusiv plasticului pe bază de plante sau plasticului biodegradabil, dar și materialelor compozite.

Implementarea corectă, esențială pentru stoparea poluării cu plastic

Deși legea a fost adoptată, nu înseamnă că nu a fost criticată sau că va fi implementată corect în statele membre. De exemplu, alianța Rethink Plastic și Zero Waste Europe avertizau asupra pericolului ca producătorii să profite de definiția prea ambiguă a „plasticului de unică folosință” și să își promoveze articolele ca fiind reutilizabile. De asemenea, s-au arătat îngrijorați cu privire la exceptarea din interdicție a ambalajelor de plastic și a recipientelor pentru mâncare și băuturi.

UPDATE: Alianța Rethink Plastic au mai atras ieri atenția și asupra presiunii exercitate de operatori economici. Într-o scrisoare confidențială obținută recent, se demonstrează cum companii care poluează masiv cu plastic, precum Coca-Cola, Nestlé, PepsiCo și Danone, exercită deja un lobby puternic la nivel național, pe lângă ministere, pentru ca directiva să fie transpusă într-o legislație mai puțin dură.

Reprezentanții guvernelor naționale ale UE ar trebui să se întâlnească luna aceasta pentru a agrea poziția comună susținută. Începând cel mai probabil cu luna noiembrie, vor avea loc negocieri tripartite între guverne, Parlamentul European și Comisia Europeană

Producția articolelor din plastic, în creștere

Legea propusă și adoptată vine pe fondul unei creșteri îngrijorătoare a producției de plastic. Potrivit Statistia.com, producem de cel puțin cinci ori mai mult plastic comparativ cu 1980, iar tendința va continua. Specialiștii fundației Ellen MacArthur avertizau într-un raport că vom avea de două ori mai mult plastic peste 20 de ani, iar până în 2050 – de patru ori mai mult. Cu un procent de reciclare estimat de Worldwatch Institute la între 22 și 43%, o mare parte din plasticul pus pe piață ajunge în mări și oceane (8 milioane potrivit Plastic Oceans, 10-20 de milioane de tone potrivit Worldwatch Institute). Din această cauză, mor anual în jur de 100.000 de mamifere și un milion de păsări (Greenpeace), iar până în 2020 vom avea în oceane o tonă de plastic la fiecare 3 tone de pește (Ocean Conservancy).

Și mai îngrijorător este însă faptul că 33% din plasticul fabricat este folosit o singură dată, apoi aruncat (conform Coaliției Plastic Pollution). Întocmai acest plastic ar trebui redus sau eliminat complet la nivelul Uniunii Europene, potrivit legii adoptate astăzi.

Experții europeni estimează că o posibilă directivă pe această temă ar aduce consumatorilor economii de 6.5 miliarde de euro până în 2025 și ar reduce emisiile cu 3.4 milioane de tone de dioxid de carbon.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here