„Rabla” merge ca unsa in Franta, dar scartaie la noi

Hatisul legislativ si puterea mica de cumparare sunt cauzele insuccesului din Romania. Si in Franta, dar si in Romania, prima de casare a fost de aproape 1.000 de euro. Totusi, la francezi s-au vandut peste 600.000 de vehicule, in timp ce la noi abia 30.000.rabla

In Franta, „Rabla” a avut un imens succes, peste un sfert din masinile comercializate in 2009 fiind prin cadrul programului. Este cel mai bun an pentru piata auto franceza din 1990 incoace, cand au fost comercializate peste 2,3 milioane de masini.

Christian Estrosi, ministrul francez al Industriei, explica „explozia” vanzarilor prin succesul programului „Rabla”. Asta pentru ca 575.000 de francezi au beneficiat de prima de casare din partea guvernului pentru a-si cumpara o masina noua.

Francezii reduc prima

In Franta, prima de casare a fost de 1.000 de euro, insa guvernul vrea sa reduca valoarea acesteia pana la aproape 700 de euro.

Imediat, producatorul national, Renault, a venit si cu o solutie: pana la sfarsitul lunii februarie va plati diferenta de 300 de euro. Franta a fost printre primele tari care a dat drumul programului „Rabla” la finele anului 2008. Pe langa cei 1.000 de euro, cat reprezinta valoarea bruta a primei de casare, se mai adauga inca 700 de euro in cazul in care masina are emisii mai mici de 120 de grame de dioxid de carbon.

In luna martie, directorul general al Peugeot-Citroen, Christian Streiff, a avertizat, insa, ca prima de casare este un „instrument periculos”, care poate antrena un „efect contrar” asupra pietei.

,,Prima de casare este un instrument periculos. Cand va fi eliminat, momentul nu va fi deloc usor pentru constructori”, declara atunci Christian Streiff. Directorul executiv al Renault-Nissan, Carlos Ghosn, a afirmat, in luna iulie, ca incetarea acordarii primelor de casare ar face ca 2010 sa fie, pentru producatorii de autovehicule, un an la fel de dificil ca si 2009.

Dacia plateste taxa de inmatriculare

In Romania, Dacia nu va lua decizia de a plati un supliment al primei de casare, pentru ca, de la 1 ianuarie 2010, compania plateste deja taxa de inmatriculare, care este de 400-500 de euro. Asta pentru ca propulsoarele Dacia inca nu fac fata normelor de poluare Euro 5. Producatorii francezi au fost beneficiarii principali ai acestui program.

Marcile din Hexagon (Renault, fara Dacia si Peugeot-Citroen) au avut o cota de piata de 54% in 2009, fata de 52,8% in 2008 si 51,8% in 2007. Christian Estrosi anunta, anul trecut, ca toti clientii care cumpara o masina noua pana la 31 decembrie 2009 vor beneficia de bonus, chiar daca vehiculul este livrat in primul trimestru din 2010.

Datorita acestei masuri, facuta publica pe 22 octombrie anul trecut, in ultima luna din 2009 vanzarile au crescut cu 40% fata de perioada similara a anului precedent.

Ce se intampla in Romania

Analistii pietei auto de la noi sustin, la unison, ca puterea mica de cumparare a romanilor joaca un rol major in insuccesul programului. Marius Carp, fost presedinte al Asociatiei Producatorilor si Importatorilor de Automobile (APIA), sustine ca majoritatea romanilor care detin harburi ce valoreaza cel mult 1.000 de euro sunt persoane cu venituri foarte mici.

„Daca acesti oameni nu au reusit pana acum sa-si cumpere o masina, chiar si un second-hand, este clar ca nu au venituri suficiente pentru a-si permite ratele la un autoturism nou”, sustine Carp. El crede ca exista si alte motivatii, cum ar fi curba de depreciere mult mai lenta pentru masinile uzate din Romania, fata de statele din Vestul Europei.

„O masina din Franta are o valoare derizorie dupa 8-10 ani, in timp ce in Romania valoreaza mai mult decat prima de casare. Ca urmare, proprietarul prefera sa o vanda in talcioc in Vitan si sa incaseze diferenta”, este de parere Marius Carp. Potrivit acestuia, exista foarte multi romani care au masini extrem de vechi, in stare proasta, sub valoarea primei de casare.

Pericol de „cuponiada”

Analistul considera ca decizia guvernului de a mari atractivitatea programului prin acceptarea de pana la trei „cupoane” este eronata.

Asta pentru ca va conduce la aparitia unei piete negre a cupoanelor, a unui numar de „intermediari”, iar intregul proces va fi denaturat si va risca sa scape de sub control. Marius Carp considera ca mai corect si mai simplu ar fi fost sa se creasca atractivitatea pur si simplu prin marirea valorii primei de casare.

REZULTATE

In Romania, prin programul „Rabla” au fost comercializate numai 32.000 de vehicule, din cele 60.000 disponibile. In Franta, din 2,3 milioane de masini vandute, aproape 600.000 au fost prin „Rabla”.

In sfarsit, o solutie pentru resuscitarea programului

Noul ministru al mediului, Laszlo Borbely, a gasit solutia pentru a impulsiona piata auto, in acest an de criza. El a declarat, intr-un interviu acordat saptamana trecuta, ca anul acesta vom avea parte de un program „Rabla” mai mult decat relaxat, ce va fi aplicat chiar de luna viitoare.

Practic, planul ministrului are in vedere ca orice roman sa poata duce la casat oricate autoturisme vechi doreste, pentru a obtine in schimb o masina noua. Mai mult, de beneficiile programului se vor putea bucura si firmele, primariile, scolile si organizatiile nonguvernamentale. Totodata, producatorii auto nu vor mai fixa o cota, ci vor putea vinde un numar nelimitat de masini. Iar pentru cei care-si fac griji legate de bani, ministrul Borbely spune ca „daca bugetul de 228 de milioane de lei alocat programului se va epuiza, va fi suplimentat, intrucat bani sunt”.

Propunerile au fost primite cu entuziasm de reprezentantii firmelor producatoare si importatoare de autovechicule, care au spus ca sunt „foarte eficiente”. Fondurile de anul acesta acopera 60.000 de masini, ministrul fiind convins ca in 2010 se vor vinde mai multe masini fata de anul trecut. Noile masuri adoptate pentru Rabla au in vedere eliminarea autoturismelor vechi. Prima de casare va fi de 3.800 de lei.

Sursa: Adevarul

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *