„Casa Verde” de 1 milion de euro pentru prahoveni

De la 1 iulie, programul „Casa Verde” pentru instalarea de sisteme de incalzire si apa calda ce utilizeaza resurse regenerabile sau completarea sistemelor clasice de incalzire va putea fi accesat si de persoanele fizice.casa verde

Pentru Prahova au fost alocati aproximativ 1 milion de euro, iar banii vor fi acordati sub forma unor subventii fixe. Este vorba despre pana la 6.000 de lei pentru instalarea de panouri solare, pana la 8.000 de lei pentru instalarea pompelor de caldura si pana la 6.000 de lei pentru instalatii care produc energie termica pe baza de peleti, brichete sau orice fel de resturi vegetale, agricole sau forestiere.

„Costurile acopera mare parte din pretul instalatiilor necesare unei case normale, de dimensiuni medii. Din ele sunt subventionate instalatiile, montajul si TVA-ul”, ne-a spus Bogdan Potlogia, directorul Agentiei pentru Eficienta Energetica si Energii Regenerabile Ploiesti-Prahova.

Conditii

Pentru a fi eligibil intr-un astfel de program, un prahovean trebuie sa fie cetatean roman, sa fie proprietarul casei respective, sa nu aiba obligatii restante la bugetul de stat sau la bugetele locale si, evident, sa nu fi incalcat legislatia de protectie a mediului. Pentru accesare, este nevoie ca solicitantul sa mearga la Agentia de Protectie a Mediului Prahova, unde va depune o copie dupa buletin si dupa actul de proprietate al casei.

„Finantarea se acorda pe principiul primul venit, primul servit. Deja au venit persoane care se intereseaza de program si au inceput sa-si intocmeasca dosarele de eligibilitate. Din pacate, blocurile nu intra in calcul pentru ca nu exista un singur proprietar, insa toate celelalte persoane care au case se incadreaza”, ne-a mai spus Bogdan Potlogia.

Sursa: Adevarul

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *