291 animale sterilizate în campania organizată la Mioveni – Argeş

O informare adecvată cu privire la beneficiile sterilizării animalului propriu și cerințele legii este primordială în rezolvarea situației animalelor fără stăpân care este generată tocmai de animalele cu stăpân. Informarea responsabilă reprezintă baza, startul, în programele de sterilizare, iar apoi, completată cu programe de sterilizare gratuită deoarece posibilitățile financiare ale deținătorilor, în special al celor din mediul rural, sunt reduse.
 
Toate acestea au fost înțelese de către primăria orașului Mioveni și SEdC Mioveni care și-au manifestat deschiderea față de implementarea unui program de sterilizare, de promovare a adopțiilor câinilor din adăpost, de colaborare în scopul asigurarea unor condiții mai bune pentru cei 400 de câini care se află în prezent în adăpost.
 
În cadrul parteneriatului pe care îl vom dezvolta cu primăria Mioveni, am organizat la adăpostul public al primăriei Mioveni, în perioada 3-8 septembrie, prima campanie de sterilizare gratuită. Au fost sterilizate de către medicii noștri colaboratori, 291 de animale -124 de câini din adăpost și 167 de câini și pisici cu deținător-.
 
Campania de sterilizare a fost susținută financiar de “Helft Handeln” din Germania, organizația cu care colaborăm deja de câțiva ani în cadrul unor acțiuni de sprijinire a animalelor din România și a deținătorilor lor. Împreună cu organizaţia “Salzburger Initiative 50+” din Austria, de asemenea implicată în campania de sterilizare, va fi implicată în adăpostul public de câini de la Mioveni. “Helft Handeln” nu s-a implicat doar financiar dar și practic, prin participarea efectivă la acţiunile din adăpost cât și prin asigurarea transportului animalelor deținătorilor fără posibilități de transport, la locație, în vederea sterilizării.
 
Un adăpost public implică multe cerințe, fapt pentru care activitatea noastră în adăpost pe timpul campaniei, nu a fost doar de sterilizare ci și de tratare și operare a câinilor cu probleme, de deparazitare și vaccinare a puilor.
 
SEdC Mioveni a dovedit o colaborare exemplară nu numai prin munca de echipă pe care am realizat-o ci și prin demararea rapidă a unor lucrări despre care am discutat, în scopul îmbunătățirii condițiilor de adăpostire a câinilor.
 
Mai mult, Primăria Mioveni și SEdC au lansat campania “Adăpostul nu este acasă”. În cadrul acestei campanii, în data de 23 septembrie, organizează, în parteneriat cu Federaţia Naţională de Protecţie a Animalelor (FNPA), în Parcul Tineretului Mioveni, primul eveniment de adopții dar și concursuri de creație, cu tematică specifică, pentru copii. Îndemnăm pe oricine își dorește un câine ca și animal de companie, SĂ ADOPTE și nu să cumpere! Recunoștința și satisfacția adopției unui animal dintr-un adăpost sunt stări ce nu pot fi regăsite în locația unui comerciant.
 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *