Agentia pentru Dezvoltare Regionala Nord-Est lanseaza la nivel regional, in data de 6 martie 2008, licitatia deschisa pentru „Schema de investitii pentru sprijinirea initiativelor sectorului public in sectoarele prioritare de mediu”, implementata in cadrul Programului Phare 2006 – Coeziune Economica si Sociala.
Aceasta schema ofera sprijin financiar nerambursabil autoritatilor publice locale romane din localitatile cu pana la 50 000 de locuitori, din toate regiunile de dezvoltare ale Romaniei, in vederea dezvoltarii investitiilor in sectoarele prioritare de mediu:
– „Gestionarea deseurilor” si
– „Gospodarirea apelor si a apelor uzate”.
Solicitantii eligibili pot primi finantare pentru urmatoarele tipuri de investitii:
– Sectorul „Gestionarea deseurilor”: constructia de statii de pre-tratare bio-mecanica a deseurilor menajere; constructia platformelor de compostare; reabilitarea sistemelor municipale existente de colectare si transport deseuri; dezvoltarea colectarii selective; reabilitarea sau dezvoltarea sistemelor de salubrizare si a spatiilor pentru depozitare temporara;
– Sectorul „Gospodarirea apelor si a apelor uzate”: reabilitarea, modernizarea retelelor de apa potabila si a sistemelor de tratare a acestora; reabilitarea, modernizarea retelelor de canalizare si a sistemelor de epurare a apelor uzate; reducerea pagubelor produse de fenomene meteorologice de risc, prin luarea de masuri de protectie impotriva inundatiilor si a altor potentiale calamitati in zona si/sau a efectelor lor; asigurarea de apa potabila de calitate buna si protectia impotriva nutrientilor generati de activitatile agricole.
Bugetul disponibil pentru acesta licitatie este 36,60 milioane euro, din care 27,45 milioane euro reprezinta fonduri Phare si 9,15 milioane euro co-finantare de la bugetul de stat. Suma disponibila pentru fiecare regiune de dezvoltare este de 4,575 milioane euro.
Valoarea finantarii nerambursabile pentru aceste proiecte va fi cuprinsa intre 100.000 euro si 1.000.000 euro, pentru fiecare proiect. Fiecare beneficiar al finantarii nerambursabile trebuie sa contribuie cu un aport propriu de cel putin 10%, in numerar, din bugetul proiectului. Un solicitant poate depune o singura cerere de finantare pentru fiecare sector de mediu prioritar.
Termenul limita de depunere a cererilor de finantare este 25 aprilie 2008, ora locala 16:00. Proiectele care vor fi implementate in regiunea Nord-Est vor fi depuse la sediul ADR-NE, la adresa: Str. Lt. Draghescu, nr. 9, cod 610125, Piatra Neamt, jud. Neamt.
Sursa: Financiarul