Cel mai modern abator de ovine din Transilvania, ridicat in localitatea Hereclean ca urmare a unei investitii de 2,5 milioane de euro si unde vor lucra circa 50 de persoane, a fost inaugurat vineri in prezenta ministrului Agriculturii, Padurilor si Dezvoltarii Rurale, Ilie Sarbu, si a oficialitatilor locale.
Investitia apartine Cooperativei Agricole Transilvania Ovicarn (CATO), 1,6 milioane de euro fiind contributie europeana prin programul SAPARD, diferenta fiind suportata de cei 64 de crescatori de ovine, membri ai cooperativei.
„In Romania nu mai exista un abator la acest nivel. Era un proiect strict necesar, pentru ca este loc pe piata. La ora actuala exista un deficit de circa 20% la carnea de oaie, iar Romania este pe locul III sau IV in Europa in ceea ce priveste numarul de ovine”, a declarat, la festivitatea de inaugurare, ministrul Agriculturii.
Acesta a subliniat ca investitia trebuie acum urmata de un al doilea pas, la fel de important, respectiv de ameliorarea raselor de oi, pentru ca ceea ce iese pe poarta abatorului sa fie de o calitate conforma cu cererea de pe piata europeana.
Abatorul va avea o capacitate de taiere de 1.600 de oi pe zi (200 de capete/ora) si a fost astfel conceput pentru ca in cadrul lui sa se poata face si taierea porcilor la o capacitate de 400 de capete pe zi.
Dotarile abatorului sunt dintre cele mai moderne, el corespunzand tuturor normelor europene in domeniu. Printre aceste dotari se numara statia de epurare a apelor provenite din procesul de sacrificare, care a costat patru miliarde de lei vechi si care poate epura 100 de metri cubi de ape uzate in decurs de opt ore.
In structura complexului de abatorizare au fost incluse un depozit de lana, o sala de sangerare, camere de frig, depozit de piei, cantar electronic, sistem automat de uscare a oilor (in cazul in care lana este uda) si asomatoare, toate separate in fluxuri tehnologice pentru organele interne ale oilor, carcase si stomacul animalelor.
Sursa: Jurnalul National