Localitatea Geamana din Muntii Apuseni este inghitita, bucata cu bucata, de un lac cu ape otravite. Unica marturie ca pe Valea Sesii, in judetul Alba, se afla localitatea Geamana e turnul vechii biserici, care se inalta dintr-un lac de steril, a carui apa este inrosita de deseurile de la exploatarea de cupru de la Rosia Poieni.
Suvoaie de apa rosie ca sangele se preling pe versanti. Se varsa apoi in lacul-mormant sub care e ingropat satul Geamana. Un lac rosu pe margini, din cauza depunerilor de cupru, iar in rest alb si cenusiu, dar niciodata limpede. Lacul artificial, intins pe o suprafata de peste 100 de hectare, a fost format pentru a inmagazina milioanele de tone de steril rezultat ca urmare a exploatarii de cupru de la Rosia Poieni.
Numai turnul si acoperisul bisericii vechi de sute de ani si cateva cruci din cimitir mai amintesc de faptul ca malul cenusiu ascunde ceea ce, odata, era cel mai mandru sat din zona. La mai bine de 30 de ani de la inceperea exploatarii de la Rosia Poieni, peisajul e sinistru.
Mina care candva le-a schimbat in bine destinele oamenilor, oferindu-le locuri de munca, a distrus iremediabil localitatile din zona: Geamana si alte sase catune (Vinta, Valea Holhorii, Sasa, Holobani, Curmatura, Barzani) au disparut sub lacul de steril.
Steril in loc de apa limpede
La Geamana mai traiesc astazi 20 de persoane. In 1986, cand a inceput deversarea sterilului, erau peste 1.000. Locuiesc in case darapanate, rasfirate de-a lungul a cativa kilometri, in jurul lacului. Cu totii se plang ca, atunci cand a inceput exploatarea de la Rosia Poieni, au fost mintiti. „Ne-au promis ca fac baraj si lac cu apa limpede. In loc, au bagat sterilul asta nenorocit. Ne-au mintit ca ne duc mortii de aici, la Campeni, la Abrud… Pe dracu”! Tot aici is”, spune Ion Holhorea, un localnic in varsta de 63 de ani, dupa care calca nervos pe o movila de pamant: „Aici ii un frate de-al meu. Tot il mutam noi inainte sa-l inghita taul”.
Barbatul a refuzat, acum 30 de ani, sa plece din sat, pe motiv ca banii primiti drept despagubire – statul a acordat, in total, doua miliarde de lei, suma uriasa la vremea aceea, pentru stramutarea satului – nu ii ajungeau. „Unii or primit si 80-100 de mii de lei. Mie mi-or dat 15.000. Nu aveam ce sa fac cu ei, asa ca m-am tras mai in deal”, spune acesta.
Un alt frate ale sau, Cornel, nu a stat pe ganduri cand a primit despagubirile si s-a mutat intr-un sat vecin. Pe langa cei 40.000 de lei, a mai adunat altii si si-a facut casa noua. Acasa mai ajunge doar vara. Si atunci, se scarbeste privind halul in care ajuns zona. „E bataie de joc”, isi varsa oful barbatul.
Si-a sapat singur groapa
Trecuti ambii de 60 de ani, Victor si Ana Prata locuiesc intr-o casuta chiar pe malul lacului. De cand a inceput deversarea sterilului, s-au mutat de trei ori. De fiecare data, in aceeasi zona, dar mai spre deal. Ultima data, in 2000, cand le-a intrat sterilul in casa. Zi de zi, au aceeasi priveliste: malul care a inghitit satul si turnul bisericii, ramas inca deasupra apei, ultima marturie ca sub milioanele de tone de steril se afla, candva, o localitate. „Am muncit 15 ani la mina. Chiar am sapat la primele galerii”, isi aminteste barbatul.
Sotia il intrerupe, pe un ton rastit: „Daca stiai ca vine peste tine, nu mai sapai…”. Replica vine imediat, intre doua inghitituri de „jinars”: „Si ce sa fi facut, sa murim de foame?”.
Si mai aproape de lacul de steril locuiesc Ioan Bardea si Ioan Holhorea, un barbat de 50 de ani, paralizat de la brau in jos. Gradina din fata casei sale nu mai exista, a fost inghitita de mal. „Putin daca mai urca, ne intra de tot in casa”, spune vecinul sau, Ioan Bardea si se intinde pe petecul de iarba ce-i mai desparte gospodaria de tau: „Totul se usca, din cauza sterilului. La fel si noi, oamenii, ne uscam de tot aici”.
Vinta, urmatoarea tinta
La cinci kilometri de Geamana, pe drumul care inconjoara lacul de steril, e ceea ce a mai ramas din satul Vinta. Apa rosie ca sangele s-a apropiat la cateva zeci de metri de biserica si cimitir. „Nu mai vine acum lacul peste noi”, se amageste Viorel Prata, care se pregateste sa mearga la cumparaturi. Pe jos, zece kilometri: „Plec dimineata si ma intorc seara”. Vecina lui, Sava Ianc, care are acum 82 de ani, a fugit din calea sterilului cand au inceput deversarile. „Am stat la Geamana. Mi-au dat 50.000 de lei si am plecat cand or inceput sa bage steril”, spune batrana garbovita. Desi cu greu, isi aduce aminte cate ceva despre satul natal: „Era tare fain. Si biserica, ce mandra era. Acuma-i in tau… s-o dus tata” .
„Unii nu s-au multumit cu ce au primit”
Majoritatea celor ramasi in Geamana o blameaza pentru faptul ca satul lor a fost distrus pe Paraschiva Inocan, cea care a fost, intre 1979 si 1989, primarita in comuna Lupsa. Femeia, trecuta de 80 de ani, nu se considera insa deloc vinovata. „Proiectul a fost gandit asa de la inceput: deversarea sa se faca in Valea Sesii, unde se afla satul Geamana. Eu nu ma puteam impotrivi. Trebuia sa fac ce mi se spunea. Cat am putut, i-am ajutat pe oameni. Le-am dat despagubiri pentru tot, si pentru lucruri care de fapt nu existau. Veneau oamenii la mine cu liste intregi cu livezi, iar eu le aprobam”, isi aminteste ea. Singurul aspect cu care nu se impaca nici azi e ca promisiunea privind mutarea cimitrului a fost uitata. „Unii au crezut ca o sa ia mai multi bani si de aceea au preferat sa ramana acolo. Nu s-au multumit cu ce li s-a dat. Au primit si cate 100.000 de lei si tot nu le-a fost destul”, mai spune ea.
Ce este sterilul?
Sterilul este partea nefolositoare a unui zacamant sau a unui produs minier, parte indepartata la finalul procesului de prelucrare. Standardele internationale prevad depozitarea deseurilor in gropi special amenajate, dar in Romania acestea au fost deversate, in perioada comunista, direct in natura. La Rosia Poieni a fost construit un sistem de deversare a sterilului care pornea de la exploatarea miniera si ducea deseurile in lacul de la Geamana, printr-o retea de conducte.
Sursa: Adevarul
