Sute de persoane vin zilnic la marginea soselei, unde de cateva luni s-a format o rampa de gunoi. Acestia scormonesc printre resturile de materiale de constructii pentru a gasi bucati de metal, pe care le vand apoi la centrele de colectare din Brasov.
Nici nu se crapa bine de ziua si campul din imediata apropiere a centurii Brasovului se umple de sute de romi, inarmati cu sape, lopeti sau tarnacoape. Oamenii vin zilnic aici, ca la serviciu, dupa ce firmele care se ocupa de demolarea halelor fostelor uzine din oras s-au apucat sa care molozul in noua rampa de gunoi formata in locul unde nu demult era un teren agricol. Majoritatea celor care vin aici sunt din comuna Sanpetru, iar resturile de moloz depozitate pe camp sunt ca o mana cereasca pentru ei.
„Serviciul” lor
Coboram si noi de pe sosea si ne afundam in noroiul framantat de copitele cailor pentru a sta de vorba cu cautatorii de fier vechi. Este o zi destul de friguroasa, iar ceata deasa ingreuneaza vizibilitatea. Suntem „intampinati” de Gheroghe Marsavela (53 de ani), care se trudeste sa arpinda un foc. „Stam si noi aici si sapam ca n-avem ce face. Acu’, nici ajutor social nu ne mai da astia de la Primarie, ca cica n-au bani. La varsta mea nu ma mai ia nici dracu’ sa muncesc!”, spune intrigat barbatul, care mai pune un lemn pe foc, pentru ca nepotii sai sa-si mai incalzeasca mainile dupa ce au scormonit prin molozul inghetat.
Camionul cu „marfa”
Din ceata apare un camion, iar toti isi lasa treaba si dau navala spre el, semn ca „vine marfa proaspata”. Unul dintre puradei, mai curajos din fire, se urca in basculanta si incepe sa scormoneasca la suprafata, in speranta ca va da de ceva mai bun. Mastodontul incetineste, iar romii incep sa-i dea indicatii soferului, unde sa basculeze incarcatura. Din multime o voce incepe sa strige spre noi: „Lasati-ne in pace sa ne facem si noi treaba!”, iar spre noi vine Marin, un tanar de 28 de ani, care, speriat oarecum de prezenanta noastra, ne ia la intrebari, ca nu cumva sa fim vreo autoritate si sa-i izgonim de acolo. „Domne, n-avem ce face si trebe sa traim din asta! Am lucrat in constructii si s-a dus totu’ de rapa. Vreau, nu vreau, trebe sa fac ceva, ca nimeni nu-mi da bani de pomana”, se plange tanarul, care se intoarce linistit la treaba lui.
Transport cu… masina mica
Oamenii poveste ca inca din vara, de cand au descoperit „zacamantul”, mormanele de moloz au devenit locul lor de munca. Unii vin cu bicicletele, altii cu carutele, iar cei mai instariti chiar si cu… autoturismul. „Trebuie sa fii pe faza ca poti gasi si cupru si aluminiu si p-astea iei multi bani. Se merita, ca altfel e greu sa duci ditamai fieru’ cu carca cum fac eu si sa iei doar vreo 5 lei”, ne-a destainuit secretul Grigore, un barbat la vreo 50 de ani.
Trebuie umplute „gropile”
Autoritatile locale din comuna Sanpetru, de care apartine respectivul teren, ne-au explicat ca noua rampa de gunoi s-a format dupa ce firma care a construit ocolitoarea a sapat niste gropi pentru a lua pamant, iar acum este necesara umplerea lor. „Situatia este cunoscuta si am sesizat chiar si Garda de Mediu. Respectivele terenuri sunt particulare si am discutat si cu proprietarii, dar, acum, trebuie umplute gropile”, ne-a declarat Ioan Rusu, primarul comunei Sanpetru.
Sursa: Adevarul