Buenos Aires, o metropola inecata in fum

Un imens nor de fum s-a abatut, incepand de vineri, asupra orasului argentinian Buenos Aires. Generat de incendierea a 70.000 de hectare de pasuni, aflate in vecinatatea metropolei, fumul a fost atat de dens incat a oprit, pentru doua zile, traficul aerian pe toate cele trei aeroporturi ale orasului. Specialistii spun ca aerul nu este toxic, dar provoaca iritatii si usturimi ale ochilor.

Sambata dupa-amia-za, vizibilitatea s-a imbu-natatit, ceea ce a permis so–ferilor care-si lasasera ma-sinile pe marginea soselelor sa vina sa-si recupereze autoturismele abandonate.

Focul, declansat inca de joi, a fost amplificat de vantul din timpul zilei de vineri, iar circulatia intensa a aerului din directia nord-sud a adus tot fumul peste oras. Secretarul de stat cu probleme de mediu, Romina Picolotti, a recunoscut in fata presei ca autoritatile n-au cum sa stinga incendiul de pe o suprafata atat de mare si a precizat ca specialistii au identificat cel putin 300 de focare ale sinistrului.

Incendierea, obicei european

Locuitorii din delta fluviului Parana, din nordul metropolei, au obiceiul sa incendieze plantele de pe pasuni inainte de venirea iernii, considerand ca cenusa vegetala este un bun ingrasamant. Obiceiul, european la origine, dateaza de sute de ani si face parte din traditiile agricole ale Argentinei.

Ceata provocata de fumul dens a gonit locuitorii din oras, acestia refugiindu-se cu miile in provincie sau la moteluri aflate in afara directiei vantului. Ieri, Sergio Rusak, un oficial argentinian insarcinat cu stingerea incendiului, a anuntat la un post de radio ca singura speranta de a reduce fumul pana luni, cand oamenii trebuie sa revina la locurile de munca, ar fi o ploaie.

Dar, cum previziunile meteo pentru urmatorul interval arata ca sanse de precipitatii sunt abia incepand de marti, e de asteptat ca, in primele zile ale acestei saptamani, foarte putini locuitori din Buenos Aires sa mearga la serviciu.

Sursa: Adevarul

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *