Bulgaria ar putea cumpara „gaze de sist ieftine din Romania”, afirma sarcastic premierul bulgar

Bulgaria ar putea cumpara „gaze de sist ieftine din Romania”, afirma sarcastic premierul bulgar

Bulgaria ar putea cumpara „gaze de sist ieftine din Romania”, daca va construi o centrala termoelectrica in locul proiectului centralei nucleare de la Belene, a afirmat vineri seara premierul bulgar, Boiko Borisov, releva site-ul Novinite.com.

Borisov a facut aceasta declaratie la o conferinta cu ministrul Economiei, Delian Dobrev, care tocmai revenise de la Moscova, unde purtase discutii despre energie, dupa ce Guvernul bulgar a anuntat ca renunta la construirea centralei nucleare de la Belene.

„Daca romanii vand gaze de sist ieftine de la Chevron, va exista o conducta, de ce sa nu cumparam daca le-am interzis aici si suntem asa bogati ca sa cumparam din Romania”, a afirmat Borisov, intrebat daca eventuala centrala termoelectrica de la Belene ar putea fi alimentata cu gaze de sist din Bulgaria.

Comentariile ironice ale lui Borisov exprima aparent iritarea pentru faptul ca Guvernul sau a fost presat de societatea civila sa impuna un moratoriu asupra exploatarii gazelor de sist, la cateva luni dupa ce acordase un permis de exploatare companiei Chevron.

La sfarsitul anului trecut, mai multe organizatii neguvernamentale din Bulgaria si-au exprimat ingrijorarea cu privire la exploatarea gazelor de sist, afirmand ca exista riscul poluarii panzei freatice din nord-estul tarii.

Afirmatiile premierului bulgar vin in contextul in care Guvernul Romaniei a aprobat, miercuri, acordurile petroliere de concesiune pentru explorare-dezvoltare-exploatare incheiate intre Agentia Nationala pentru Resurse Minerale (ANRM) si Chevron, al doilea mare grup petrolier din SUA, pentru perimetrele Vama Veche, Adamclisi si Costinesti.

Totusi, oficialii Ministerului Mediului si Padurilor din Romania au afirmat ca incheierea acordurilor petroliere intre ANRM si Chevron Romania, precum si aprobarea acestora in Guvern nu reprezinta sub nicio forma „un cec in alb” si nu dau „unda verde” explorarii si exploatarii resurselor, „fara obtinerea, in prealabil, a avizelor care sa certifice respectarea conditiilor de mediu”.

Avand in vedere ca nord-estul Bulgariei si sud-estul Romaniei impart o panza freatica de mari dimensiuni, exista temeri ca, in urma activitatilor de exploatare a gazelor de sist din Romania, ambele state ar putea fi afectate de poluare, noteaza Novinite.com.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *