EUROPA – Lichtenstein, lider la consumul bio pe cap de locuitor
Lichtenstein este tara europeana cu cel mai mare consum de alimente ecologice pe cap de locuitor, dar Germania conduce la capitolul vanzari totale. Romania este codasa in ambele topuri.

In ultimii ani agricultura ecologica a castigat tot mai mult teren in Europa, iar produsele alimentare fara chimicale obtinute din acest sistem sunt tot mai apreciate si mai cautate.

Cele mai mari vanzari de alimente bio pe cap de locuitor se inregistrau, la nivelul anului 2006, in Lichtenstein – 86 de euro, potrivit unui studiu realizat anul trecut de FIBL, un important institut de cercetare pentru agricultura organica, Institutul de Stiinte Rurale al Universitatii Galeze si ZMP, o importanta companie nemteasca de cercetari de piata. Pe locul doi vine Danemarca, ai carei locuitori cheltuiesc, in medie, 80 de euro de caciula pe produse fara chimicale. Urmeaza austriecii, care dau cam 64 de euro fiecare pentru a-si procura alimente bio, in timp ce in Germania vanzarile de astfel de produse pe cap de locuitor sunt estimate la 56 de euro. Un britanic cheltuieste, in medie, cam 47 de euro pentru a-si procura alimente ecologice, un suedez 42 de euro, un italian 32 de euro, un olandez 28 de euro, un francez 27 de euro, un belgian 23, un irlandez 16 euro, iar un finlandez 11 euro. Portugalia, Grecia, Cehia, Spania, Polonia, Slovacia si Ungaria sunt codase, cu vanzari de 1-5 euro pe cap de locuitor, insa Romania sta mult mai prost, in dreptul ei figurand cifra zero.

TOTAL. Asta nu inseamna ca romanii nu cumpara produse bio, insa consumul este infim raportat la populatie. De altfel, la vanzari totale de produse bio, Romania figureaza cu trei milioane de euro. Aceeasi valoare cu cea trecuta si in dreptul Lichtensteinului la capitolul vanzari totale eco. Ambele tari sunt la coada clasamentului vanzarilor totale, condus autoritar de Germania, cu 4,6 miliarde de euro.

Source: Jurnalul National

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here