De unde vine tantarul care a adus „boala limbii albastre” la rumegatoare

De unde vine tantarul care a adus "boala limbii albastre"
De unde vine tantarul care a adus "boala limbii albastre"
De unde vine tantarul care a adus „boala limbii albastre”

Crescatorii de bovine din intreaga tara sunt in alerta. „Boala limbii albastre” s-a extins in mai multe judete, iar autoritatilor se pare ca le este imposibil sa opreasca raspandirea. Unul dintre cei mai importanti crescatori de animale din Buzau ne-a dezvaluit de unde a venit insecta aducatoare de pagube enorme.

Azi in Buzau, maine in toata tara. „Boala limbii albastre” se pare ca a depasit granitele judetului in care a fost depistat primul caz, desi, pana acum, oficial, au fost comunicate doar sapte localitati din Buzau care se confrunta cu aceasta problema. Stelian Zisu, presedintele Asociatiei Crescatorilor de Animale „Cercel”, din Buzau, ne-a dezvaluit de unde vine aceasta boala. „Si prefectura, si directia sanitar-veterinara, si politia, si jandarmeria fac tot ce pot ca sa limiteze extinderea bolii. S-a organizat un centru local de combatere a bolilor, insa totul este foarte greu de controlat. Este exclusa varianta ca boala a provenit de la un animal importat. Nu poate fi alta cale decat cea a tantarilor, asa cum, din Egipt, tantarii au ajuns in Cipru. Astfel s-a intamplat si la noi, pentru ca au venit de la 160 de kilometri, din Bulgaria. Sunt focare la granita cu Bulgaria! Este o mare nebunie si sunt pagube enorme!”, ne-a declarat Stelian Zisu, presedintele asociatiei, scrie www.ziarulring.ro

„Tantarul ataca noaptea”

Pana acum, s-au luat deja o serie de masuri pentru a proteja vitele de intepatura ucigasa, dupa ce s-au stabilit orele la care ar putea ataca tantarii. „Vitele bolnave, chiar daca boala nu afecteaza omul, nu se dau spre consum. Acum se iau masuri de izolare a animalelor de la 17.00 la 7.00 dimineata pentru ca tantarul ataca seara. Se aplica si plase mult mai dese pentru ca aceasta insecta este de dimensiuni mici. Au aparut vaci bolnave si in Prahova, Vrancea si Tulcea”, ne-a declarat Stelian Zisu, presedintele Asociatiei Crescatorilor de Animale „Cercel”.

Exporturile, afectate de ultimele scandaluri

Presedintele Asociatiei Crescatorilor de Bovine pentru Carne din Romania (ACBCR) a declarat, pentru „ring”, ca si aceasta problema aparuta recent va afecta exporturile, lucru ce se va resimti mai tarziu. „Boala aceasta este transmisa de insecte si ucide animalele. Pe noi ne afecteaza foarte mult pentru ca, desi s-a dovedit ca nu afecteaza omul, multi se vor feri sa mai consume carne de vita, reducand astfel exporturile si nu numai. De-abia de acum inainte asteptam efectele”, ne-a declarat Dumitru Grigoran, presedintele ACBCR.

„Mai avem si alte suspiciuni, astfel ca numarul localitatilor cu aceasta boala se modifica de la o ora la alta.”, Mariana Buleandra, prefect de Buzau

29 de focare active ale „bolii limbii albastre” au fost depistate in judetul Buzau.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *