Delta Dunarii aduna 1200 de specii de copaci si plante si 100 de specii de peste

Exotica, salbatica si misterioasa. Locul unde fluviul si-a facut culcus, in drumul sau spre mare, unde apa si pamantul fac casa buna, iar pelicanii saruta cerul. Un tinut parca din alta lume, care are tot timpul ceva nou de aratat. Este Delta Dunarii.

Sarim in barca imediat ce rasare soarele. Vrem sa mergem la Sulina, dar pana acolo avem cale lunga si frumoasa pe canalele Dunarii. Ne facem si traseul. Vom trece pe langa Lacurile Nebunu, Furtuna si Bogdaproste, apoi din satul Crisan, pe bratul Sulina pana la gura de varsare in mare.
delta dunarii
Nici nu ne indepartam bine de Tulcea si Delta ni se dezvaluie. Cu stufaris si salcii verzi si mai ales cu pasarile ei superbe. Cand din dreapta, cand din stanga rasar lebede nobile, egrete singuratice sau cormorani si pescarusi galagiosi. Ne intalnim cu oamenii Deltei. Pescarii. Harnici, au plecat la prins peste cu noaptea-n cap.

La un moment dat, intre atata intindere de apa dam si de case ale localnicilor sau pensiuni asezate pe dreapta si stanga canalului. Apoi iar salbaticie.

In departare, un far ne da de veste ca am ajuns in Sulina. Este farul vechi, unul din simbolurile orasului.

Se urca 92 de trepte pentru a ajunge in virful celui mai vechi far din Sulina. De aici am o priveliste extraordinara catre oras, catre o parte din Delta Dunarii, dar si catre Marea Neagra.

Farul a fost construit de turci, pe la 1802.

Cand s-a infintat comisia europeana in 1856 au gasit acest far construit din material lemnos, afectat de intemperiile vremiii, a zonei, iar comisia
europeana s-a hotarit sa reconstruiasca.

Pentru rezistenta, baza este construita din piatra de Malta, praful de piatra si de var cu care este invelit farul au fost aduse din Grecia, iar axul de bronz care sustine turnul a fost comandat tocmai in Anglia.

Nu aceeasi soarta a avut-o Farul Observator, pe malul stang al Dunarii. Construit in 1902, nici acesta nu mai functioneaza de zeci si zeci de ani. Si pentru ca accesul este foarte dificil, turistii se multumesc doar sa il admire de la distanta.

Si ce e mai frumos aici decat sa vezi locul in care Dunarea se saruta cu marea. Admiram intinsul nesfarsit de apa, apoi dam o fuga pe plaja de la Sulina.

Plaja de la Sulina este recomandata famililor cu copii mici. Nisipul este fin si nu zgarie, iar accesul in apa se face treptat. Ca sa ajungi la apa cu adancimi de un metru, trebuie sa mergi 70 – 80 de metri.

Sursa: Realitatea

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *