Dupa ce strapunge sau luneca de-a lungul granitelor atatora tari, imputernicita de apele Europei, ajunsa la plenitudinea maturitatii, Dunarea, ca un balaur urias, isi odihneste teasta irigata de trei artere pe tarmul romanesc al Marii Negre, daruindu-i un tinut deosebit ca structura, clima si aspect, Delta Dunarii.
Clipa cu clipa, ceas cu ceas, apa maloasa, grasa si totusi atat de gustoasa la baut a Dunarii, cara si depune ploconul tarii, respingand cu malul ei talazurile de apa sarata. In aceasta lupta tenace cu marea, o mare obisnuita sa se impuna unor litorale pasive, inteleptul si rabdatorul nostru pamant invinge.
Pentru cine stie sa vada, pentru cine stie sa asculte si sa simta, colcaie pe aceste meleaguri – cand nisipoase, cand manoase, cand plutitoare – viata. E o viata dominata de o violenta latenta, de puteri nemasurate care se manifesta incet; insa aceasta incetineala este o precipitare geologica; povestea Deltei tine de domeniul istoriei. Cu cinci veacuri inaintea erei noastre, aspectul Deltei, al unei Delte aproape inexistente, era acela al unei maini cu cinci degete prin care se varsau apele Istrosului.
Herodot ne spune ca printr-unul din aceste degete a urcat flota persana sub capitania lui Darius, iar istoricul Polibiu cu trei veacuri mai tarziu pomeneste de prezenta unor grinduri si a unei cetati statornicita intre aceste brate: Peuce. Pentru noi, martora peste mileniu, sta Heracleea, asezata pe o capatana de deal de unde odinioara, dominau valurile, iar acum isi lasa poalele umezite de clipocitul molcom al lazului Razelm.
Sadoveanu a spus: „o tara e basm”; o tara a neasteptatului, a ineditului, a surprinzatorului. E Delta coloniilor de pasari, Delta potecilor lichide pe care luneca tacute, impecabilele lotci, dara camioanelor printr-un nor de praf, Delta pescarului – spatii de liniste neprihanita. E Delta localnicului cu casa asezata in mijlocul ograzii, inconjurata de vite, pasari, tinut al tarii noastre cu cea mai multa apa, dar cu cele mai putine ploi, putine, dar violente.
Delta se lasa mai greu indragita; nu are fatada spectaculoasa a muntelui, nu te copleseste la prima privire cu insolenta frumusetii, sigura pe sine. Tainele si le dezvaluie treptat, rusinata parca de atata bogatie launtrica, te fac sa o indragesti atat de profund incat un singur fir de trestie, aruncat undeva, iti starneste nostalgia.
Toate aceste frumuseti si taine trebuiesc ocrotite si protejate pentru ca sunt aducatoare de viata. Fara Delta Dunarii, Romania si Europa ar fi un pamant mai sarac, deoarece o singura minte si o singura pereche de ochi nu o pot descifra.
Sursa: „Atlas Magazin”
