Depozitele de gunoi din Gorj trebuie inchise

Conform dispozitiilor legale adoptate in conformitate cu normele europene, depozitele de gunoi nu mai pot functiona, iar activitatea de colectare a deseurilor trebuie sistata, incepand cu luna iulie a acestui an.
depozit de gunoi
La nivelul celor 70 de comune si orase din judetul Gorj existau inca dinainte de 1989 gropi de gunoi, majoritatea fara a respecta normele de mediu. Dupa cum au declarat sefii Agentiei pentru Protectia Mediului Gorj, in ultimii ani a fost sistata activitatea de colectare la majoritatea depozitelor de deseuri, ramanand deschise gropile de gunoi din trei comune si depozitele de deseuri din sase orase. Este vorba de comunele Baia de Fier, Polovragi si Matasari, precum si de localitatile urbane Turceni, Targu-Carbunesti, Ticleni, Bumbesti-Jiu, Novaci si Motru. La groapa de gunoi de la Rovinari a fost sistata depunerea deseurilor inca din 2007.

Localitati codase
Pentru a putea desfasura in continuare activitati de salubritate pe raza oraselor sau a comunelor, consiliile locale au avut obligatia de a infiinta si dota servicii de salubritate si de a incheia contracte cu depozite autorizate. La Targu Jiu, serviciul de salubritate a fost concesionat catre un intreprinzator privat. Tot la Targu Jiu, firma austriaca UEG a infiintat un depozit ecologic, unde este colectat, in baza unor contracte, gunoiul din judet. Gheorghe Fometescu, directorul Agentiei pentru Protectia Mediului Gorj, a declarat ca exista comune precum Turcinesti sau Balesti care aduc deja gunoiul la depozitul central de la Targu Jiu, avand servicii de salubritate infiintate, utilaje pentru transportul gunoiului, precum si pubele in fiecare gospodarie. Exista insa la nivelul judetului 13 localitati, din totalul de 70, in care nu s-a facut nimic in ceea ce priveste managementul deseurilor. „Consiliile locale au fost mai mult decat delasatoare si nu au accesat in ultimii ani nici un fel de fonduri europene. Aveau la dispozitie Programul PHARE si au si acum fondurile structurale de pe Axa 4 POS Mediu. Nu s-au miscat deloc si au ramas in afara sistemului. Trebuia sa infiinteze servicii, sa doteze gospodariile cu pubele, sa ii constientizeze pe localnici ca trebuie sa plateasca pentru a li se ridica deseurile din curte si sa nu le mai arunce in apa sau prin padure. O sa vedem ce o sa facem cu aceste 13 localitati, ca printr-o forma de asociere sa le cuprindem in sistemul de management centralizat al deseurilor. Din 16 iulie 2006 au avut timp sa se organizeze, dar nu au facut nimic, iar din iulie se va lucra in alt sistem. Cele trei comune si cele sase orase au depus la noi bilantul de mediu si din iulie activitatea la depozitele de gunoi va fi sistata”, a declarat Gheorghe Fometescu.

Gunoi prea scump

Directorul Agentiei pentru Protectia Mediului Gorj a mai mentionat ca la toate gropile de gunoi care vor fi inchise trebuie executate lucrari de blocare a cailor de acces. De asemenea, de la caz la caz, deseurile vor fi acoperite cu pamant, iar zonele vor fi imprejmuite. Exista in continuare localitati unde autoritatile nu dau semne ca ar renunta la vechile depozite de gunoi. Daca la Ticleni gunoiul este depozitat in continuare pe vechiul amplasament, la vechea groapa de gunoi de la Targu Jiu, politia comunitara este chemata deseori sa aplaneze conflictele dintre cautatorii de peturi. In prezent, o tona de peturi este platita cu 300 de euro. Noul sistem de management al deseurilor nu prea ii incanta nici pe edilii din Targu Jiu, care inca negociaza cu sefii noului depozit ecologic pretul pentru fiecare tona de gunoi. La un moment dat, se apelase la solutia trimiterii tractoarelor cu deseuri la un depozit din Valcea datorita pretului mai scazut, perceput pentru fiecare tona de gunoi: „A fost o scapare a societatii de salubritate si a fost vorba doar de niste neintelegeri. Nu ai cum sa duci gunoiul la Valcea, cand ai depozit ecologic autorizat de Agentia pentru Protectia Mediului la Targu Jiu. A fost o problema de pret. S-a scazut pana la urma de la 17 euro la 12 euro si cred ca s-a ajuns la o intelegere”, a precizat seful Agentiei pentru Protectia Mediului Gorj. Un pret mare pentru servicii de salubritate platesc si targujienii, care in prezent scot din buzunar de patru ori mai multi bani pentru a achita taxa de gunoi, fata de cat dadeau in urma cu un an si jumatate.

Sursa: Gazeta de Sud

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *