Directia Apelor Somes-Tisa a dezbatut in Baia Mare programe de masuri pentru reducerea poluarii apei

Directia Apelor Somes-Tisa( DAST ) continua seria dezbaterilor, in vederea stabilirii programelor de masuri, avand ca scop reducerea poluarii apelor, pentru toate categoriile de surse poluatoare: industrie, agricultura, aglomerari umane si alterari hidromorfologice.
reducerea poluarii apei
Cea de a doua intalnire de informare- consultare, dintr-o serie de patru, s-a desfasurat in Baia Mare. Aceasta a vizat programele de masuri pentru reducerea poluarii cauzate de activitatile industriale, la nivelul apelor din bazinul hidrografic Somes-Tisa. Este vorba despre masuri de baza care sunt obligatorii, deoarece implementeaza legislatia comunitara privind protectia apelor si in plus, masuri suplimentare, acolo unde va fi cazul. Acestea constituie elementul cheie al Planului de Management Bazinal. In acest context, procesul de informare si consultare a publicului in dezvoltarea Programelor de masuri este o necesitate, rezultatul acestuia contribuind esential la imbunatatirea si la realizarea unui Plan de Management Bazinal realist.

DAST a demarat, incepand cu anul 2003, actiunea de identificare si monitorizare a societatilor industriale ale caror activitati pot genera substante periculoase/ prioritar periculoase in apele uzate evacuate.

Directorul DAST, Marius Minzat, a precizat ca exista corpuri de apa care risca sa nu atinga obiectivele de mediu, din cauza poluarii cu astfel de substante: cursurile inferioare al raurilor: Somesul Mic si Somesul Mare, precum si raurile: Somes, Lapus, Viseu, Tur si Crasna. De asemenea, acesta atrage atentia ca deseurile periculoase, ca rezultat al activitatilor industriale, au efecte negative asupra calitatii panzei freatice. In spatiul hidrografic Somes-Tisa, cele mai multe deseuri provin din minerit. Incetarea acestei activitati a condus la inrautatirea calitatii factorilor de mediu, iar problemele ramase spre rezolvare sunt multe si destul de grave.

Concluziile, vizand prevenirea, reducerea si controlul integrat al poluarii in industrie releva ca o parte dintre societatile industriale au demarat lucrari din programul de conformare, dar masurile care implica investitii semnificative sunt preconizate pentru perioada 2013- 2015. Unii agenti economici si-au diminuat sau sistat activitatea, dar amplasamentele sunt afectate de poluarea istorica, pentru care nu detin inca strategii de mediu.

La intalnire au participat reprezentanti ai: agentilor economici, ONG- urilor de mediu, autoritatilor locale din zonele expuse poluarii industriale si ai Universitatii Babes-Bolyai Cluj-Napoca. De asemenea, au luat parte specialisti din cadrul institutiilor responsabile cu implementarea si aplicarea legislatiei in vigoare: Directia Apelor Somes-Tisa, Sistemele de Gospodarire a Apelor, Organismul Intermediar- POS Mediu, Agentii Regionale si Locale de Protectia Mediului.

Ce este Directiva Cadru pentru Apa

Biroul de presa al Directiei Apelor Somes-Tisa a explicat ca Directiva Cadru pentru Apa ( DCA) este o lege europeana pe care statele membre ale Uniunii Europene trebuie sa o implementeze si sa o aplice. Principalul instrument de implementare al DCA este Planul de Management, la nivel de bazin hidrografic, elaborat in scopul atingerii „starii bune a apelor” pana in anul 2015. Acest obiectiv poate fi atins numai prin masuri de minimizare a poluarii apelor. Calendarul de implementare al DCA prevede ca draftul Programului de masuri sa fie finalizat pana in decembrie 2008, apoi supus dezbaterii publice, pe parcursul anului 2009 si inclus in primul Plan de Management, care va fi publicat la sfarsitul anului 2009. Substantele prioritare sunt acei compusi care reprezinta un risc semnificativ de poluare asupra mediului acvatic si, prin intermediul acestuia asupra omului si a folosintelor de apa. Substantele prioritar periculoase sunt substante sau grupuri de substante toxice, persistente si ale caror compusi pot fi asimilati de catre organismele vii, prin apa si hrana.

Sursa: E-Strada Maramureseana

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *