Doi politicieni USL „se leaga cu lanturi” pentru Rosia Montana

Doi politicieni USL "se leaga cu lanturi" pentru Rosia Montana
Doi politicieni USL "se leaga cu lanturi" pentru Rosia Montana
Doi politicieni USL „se leaga cu lanturi” pentru Rosia Montana

Guvernul condus de Victor Ponta a dat aviz pentru proiectul de lege privind exploatarea aurului si argintului de la Rosia Montana, insa acesta se confrunta cu opozitia chiar printre parlamentarii blocului politic care il sustine, USL, si chiar din partea sotiei premierului, Daciana Sarbu, care intr-un interviu mai vechi spunea ca „se va lega cu lanturi” pentru a protesta fata de acest proiect.

Senatorul PNL Sorin Rosca Stanescu, unul dintre semnatarii unui proiect de lege pentru interzicerea mineritului cu cianuri, cum va fi cel de la Rosia Montana, a spus ca va face si el exact acelasi lucru – se va lega cu lanturi pentru a protesta fata de proiect.

„Asa cum a anuntat ca va face Daciana Sarbu, sotia lui Ponta, asa voi face si eu. Prefer sa stau in lanturi decat sa accept asa ceva. Am citat spusele ei si voi proceda la fel, asta e atitudinea mea de parlamentar”, a declarat Stanescu pentru Ziare.com.

El a precizat ca sunt „destul de multi” parlamentariUSL care se opun proiectului de exploatare cu cianuri.

Referitor la razgandirea premierului Ponta, care initial era un opozant feroce al proiectului, pentru a fi acum in favoarea sa, Stanescu a comentat doar: „Ar trebui sa ne prezinte si noua argumentele”.

Nu voi vota un asemenea proiect!

Senatorul PSD Gabriela Cretu spune ca nu are de gand sa voteze proiectul de exploatare de la Rosia Montana, intrucat nu considera ca ar trebui votat prin lege speciala.

„Proiectul va fi trimis Parlamentului, nu inseamna ca a si trecut. E clar, exista pozitii distincte si in grupul politic al PSD, si in USL, si in Parlament. Daca proiectul e cel care circula, nu voi vota un asemenea proiect, nu atat din cauza cianurilor, cat pentru ca nu cred ca e corect sa votam legi speciale pentru situatii speciale, legea e aceeasi pentru toti.

Nu am idee cati sunt pentru sau contra, unii nu indraznesc sa-si expuna punctul de vedere. In politica noastra nu exista obiceiul de a te exprima public cand esti contra curentului, dar banuiesc ca numarul opiniilor impotriva exploatarii sunt mai numeroase decat cele expuse”, a explicat Cretu pentru Ziare.com.

De ce nu putem fara cianuri, ca stramosii nostri?

Un alt senator PNL, Sorin Iliesiu, semnatar si el al proiectului de lege care ar interzice mineritul cu cianuri, spune ca asteapta motive serioase de la Guvern pentru a se razgandi, precizand ca nu va vota un proiect care polueaza si acuzand faptul ca nu putem extrage aur fara cianuri, cum reuseau stramosii nostri.

„Deocamdata, sunt nedumerit, eu nu am citit ca ar exista o expertiza din partea Ministerului Mediului care sa spuna ca nu ar fi nicio problema, nu am vazut nici opinia Ministrului Culturii si sa vedem daca nu e nicio problema in legatura cu siturile arheologice de acolo.

M-a luat pe nepregatite aceasta stire, trebuie sa ma documentez sa vad care este situatia, sa speram ca nu e nicio problema cu poluarea, daca e, ma mentin. Trebuie sa ma documentez daca autorizatiile sunt in regula, daca punctul de vedere al Academiei Romane a fost schimbat, in functie de cercetarile facute de institutiile de resort, atunci poate imi schimb si eu opinia.

Poate ca nu se poate fara cianuri si cianurile nu sunt asa de rele cum credeam eu, trebuie sa ma documentez. Sunt colegii mei Ministrul Mediului si Ministrul Culturii si, in functie de ce imi vor spune ei, ori imi mentin pozitia, ori o sa mi-o schimb”, a spus Iliesiu pentru Ziare.com.

El a precizat ca pozitia sa tine de „orgoliu national”.

„Pe de alta parte, din punct de vedere strict de orgoliu national, mi se pare scandalos ca noi, romanii, nu suntem in stare sa facem ce faceau stramosii nostri acum 2.000 de ani, adica sa scoata aurul din munte fara niciun fel de probleme si sa-si pastreze totul. Sunt trist ca aurul romanesc e la Budapesta, e al Viena, e la Moscova si nu ramane in tara noastra, asta e problema mea politica”, a mai comentat senatorul.

Vor fi dezbateri aprinse

Un alt parlamentar al Puterii, Florentin Gust, deputat PSD, spune si el ca, in principiu, e impotriva proiectului, dar nu exclude sa se razgandeasca, in cazul unor argumente foarte serioase.

„Guvernul a dat aviz, dar o sa vina in Parlament si va fi o dezbatere pe acest subiect. Noi, parlamentarii, suntem curiosi sa vedem ce argumente sunt pentru a se da drumul la exploatare. Sper sa existe argumente solide, vor fi dezbateri aprinse si la grupul parlamentar, si in plen.

Acest proiect trebuie facut cu mare cumpatare, pentru ca efectele pot sa fie pe termen lung. Daca efectele sunt mai mult benefice, va trece, daca nu, va pica in Parlament.

Nu ma pronunt inca. In principiu, sunt impotriva, dar astept sa vad argumentele necesare, sa vad daca sunt mai multe puncte bune decat rele”, a comentat si Gust.

Ponta pentru, sotia ferm impotriva

Desi premierul Victor Ponta e pentru exploatarea de la Rosia Montana – dupa ce mult timp a fost impotriva – sotia lui, europarlamentarul Daciana Sarbu, se opune acestui proiect si ameninta ca se va lega cu lanturi pentru a-l impiedica.

„O sa ma leg cu lanturi daca vorbim de Rosia Montana, unde sunt absolut convinsa ca e gresit daca se intampla (daca se face exploatare-n.red) „, spunea Daciana Sarbu intr-un interviu la Antena 3.

Dupa ce i s-a atras atentia ca sotul sau e de alta parere, europarlamentarul PSD si-a mentinut opinia:”Stie foarte bine parerea mea si n-am sa renunt in nicio conditie la convingerea mea”.

Vezi mai jos fragmentul in care Daciana Sarbu spune ca s-ar putea lega cu lanturi:

Ea n-a putut fi contactata pentru a-si preciza pozitia fata de faptul ca Guvernul a dat aviz pentru proiectul de exploatare de la Rosia Montana.

Cine sunt opozantii

O propunere de lege care ar interzice mineritul cu cianuri si, implicit, proiectul de la Rosia Montana, a fost semnat de 39 de parlamentari. Iata componenta politica a semnatarilor:

– deputati – neafiliati: Blajut Viorel-Ionel, Cernea Remus-Florinel, Dumitru Ovidiu-Ioan, Marian Ion Cristinel, Mihai Aurelian, Puscas Iacob, Scheau Ion, Tararache Mihai, Tanase Razvan-Ionut

– deputati – PSD: Ciofu Tamara-Dorina, Dumitrache Ileana Cristina, Gust Balosin Florentin, Iane Ovidiu-Cristian, Khraibani Camelia, Manolache Marius, Nita Emil, Tataru Florin-Cristian, Traicu Rodin, Voicu Madalin-Stefan

– deputati – PNL: Iane Daniel, Oros Nechita-Adrian, Popa Octavian-Marius

– deputati – PDL: Paleologu Theodor

– deputati – PP-DD: Blanariu Valentin, Ciuhodaru Tudor, Fonta Nutu, Grecea Maria, Minca Liliana

– deputati – UDMR: Kereskenyi Gabor, Korodi Attila, Marko Attila-Gabor

– deputati – Minoritati: Amet Varol, Paun Nicolae

– deputati – PC: Giurescu Dinu

– senatori – PSD: Cretu Gabriela

– senatori – PNL: Ghise Ioan, Iliesiu Sorin, Rosca-Stanescu Sorin Stefan

– senatori – PP-DD: Marin Nicolae

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *