Programul Rabla a avut, in acest an, cele mai bune rezultate de la demararea initiativei guvernamentale in urma cu 10 ani si trebuie continuat indiferent de oponenta anumitor actori ai pietei si calibrat la necesitatile de mediu ale Romaniei, a spus, miercuri, fostul ministru al Mediului, Attila Korodi.
‘Uitandu-ne pe rezultate am putea spune ca editia din acest an a inregistrat cea mai buna reactie si implicare a populatiei in Program de la lansarea lui, in urma cu 10 ani. A fost primul an din cei zece, cand am epuizat toate tichetele adresate persoanelor fizice inainte cu o luna de termenul limita stabilit prin calendarul de desfasurare. Acest lucru s-a datorat categoric introducerii, in premiera, a tichetelor electronice gestionate prin sistemul informatic al Administratiei Fondului pentru Mediu (…) De aceea, Programul trebuie continuat indiferent de oponenta anumitor actori ai pietei si calibrat la necesitatile de mediu ale Romaniei. (…) (…) am analizat in cursul acestui an toate cele 23.938 de dosare depuse in 2011 si am efectuat plati efective in valoare de aproximativ 3 milioane de lei. Ma astept ca cele aproximativ 24.000 de familii din Romania care au beneficiat de acest program sa fie dublate, chiar triplate in cursul anului urmator’, a spus Attila Korodi, conform unui comunicat al Ministerului Mediului.