Locuinte sociale. Pentru albine

TIMIS. La sfarsitul saptamanii trecute, in zilele de 21 si 22 martie, Fagetul a reunit toti pasionatii de apicultura din zona Banatului. Aproape 30 de firme din Romania, dar si din Ungaria, Serbia si Italia au prezentat produse de uz apicol, de la diverse utilaje, pana la obiecte de tamplarie, faguri artificiali sau miere de stup.
albine
„Am fost la un pas de a nu mai organiza acest targ, care se tine de sase ani consecutiv, insa am avut suportul primariei locale si al societatii Teclem Prod din Faget. Si totul a iesit bine. Suntem la inceputul sezonului apicol si de aceea il organizam in aceasta perioada, pentru ca acum e nevoie de o gramada de lucruri, iar aici, la targ, avem ocazia de a le cumpara la un pret rezonabil. In principal, pe noi ne intereseaza uneltele moderne, care sa usureze munca apicultorilor si care sa corespunda normelor europene. In plus, participantii au putut lua contact cu noutatile din domeniu si in urma unei sesiuni de comunicari organizate la Casa de Cultura”, declara Vasile Magu, presedintele Cercului Apicol Faget.
Trei firme din Bistrita, Arad si Oradea au fost prezente la targ cu faguri artificiali. „Aceste firme sunt specializate si produc faguri artificiali. Am vazut acesti faguri recent intr-un targ la Brad, iar acum am avut ocazia sa-i putem prezenta apicultorilor fageteni. E bine pentru cei care au cumparat, pentru ca, indiferent de produsele achizitionate, preturile au fost la doar 75 la suta din valoarea lor oficiala”, a mai spus Vasile Magu. Doar in zona Fagetului exista in evidenta peste 150 de apicultori, care fac parte din mai multe asociatii. Targul apicol de la Faget a fost organizat de Clubul Apicol Faget si Teclem Prod.

Sursa: 24h online

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *