MARIA OPREA -
MARIA OPREA - "Munţii Apuseni sunt ca degetele unei mâini; nu poţi tăia unul, fără ca întreaga mână să nu aibă de suferit"
MARIA OPREA - "Muntii Apuseni sunt ca degetele unei maini; nu poti taia unul, fara ca intreaga mana sa nu aiba de suferit"
MARIA OPREA – “Muntii Apuseni sunt ca degetele unei maini; nu poti taia unul, fara ca intreaga mana sa nu aiba de suferit”

Directorul agentiei de turism ELMARIA din Campeni, judetul Alba 

In ziua de 19 octombrie 2013, in timp ce marsu­rile de protest impotriva proiectului Rosia Mon­tana si a gazelor de sist ajungeau la punc­tul maxim in Bucuresti, Cluj-Napoca si in alte mari orase din tara si strainatate, motii liberi din Apuseni s-au adunat in centrul orasului Campeni, ca sa-si ex­prime ingrijorarea pentru pierderea a mii si mii de sluj­be si pentru pagubele imense presupuse de even­tuala exploatare miniera din zona. Miscarea a dat un nou suflu luptei pentru salvarea Muntilor Apuseni, pu­nand pe jar atat autoritatile locale si centrale, cat si com­pania RMGC, care-si vedea propaganda privind crea­rea de mii de locuri de munca lipsita de credi­bi­litate. Hotarati sa-si apere pana la capat dreptul la me­diu curat, dezvoltare durabila si mod de viata specific, cei prezenti la marea adunare au adoptat cunoscuta “Proclamatie de la Campeni” – unul dintre cele mai importante documente publice adoptate de romani, de la Proclamatia de la Timisoara din 1989 incoace. Prin­tre cei prezenti la acea mare adunare s-a numarat si Maria Oprea, proprietarul si directorul agentiei de turism ELMARIA din Campeni. Astazi, la mai bine de o jumatate de an de la eveniment, cand proiectul mi­nier este pus in paranteze chiar de statul roman, dezvoltarea alternativa a Muntilor Apuseni este in curs de a se impune cu adevarat drept singura directie legitima si logica de dezvoltare. Cu atat mai mult cu cat, in mod nesperat, are si sprijinul Consiliului Jude­tean Alba.

“Noi nu cersim la usile altora, altii au venit la usa noastra si incearca sa ia si sa distruga ceea ce ne apartine!”

– Va rog sa le reamintiti cititorilor nostri care sunt principalele puncte ale Proclamatiei de la Cam­peni. In ce masura sunt acestea de actualitate?

– Sunt si vor fi mereu actuale. Nimeni nu le poate uita, fiind vorba de puncte care fac trimitere la viata noastra, a copiilor si a nepotilor nostri. Iata, intr-o scurta insiruire, ce s-a cerut in octombrie si a ajuns subiect de prima pagina in multe publicatii din lumea intreaga: 1. “Locuitorii Apusenilor sunt cei indrep­ta­titi sa decida care e cel mai potrivit mod prin care bo­gatiile cu care ne-au inzestrat natura si bunul Dumne­zeu vor fi valorificate in folosul comunitatii noastre si al Romaniei! 2. Avem pasuni pe care putem sa ne cres­tem vitele, avem paduri din care, cu buna masura, putem lua lemne pentru fabricile noastre de mobila. Noi nu cersim la usile altora, altii au venit la usa noas­tra si incearca sa ia si sa distruga ceea ce ne apartine! 3. Din activitatile alternative mineritului si din dez­voltarea lor se pot colecta taxe si impozite care sa fie administrate in folosul nostru si al cetatenilor romani. 4. Orice strain e binevenit in Muntii Apuseni, atata vreme cat ne respecta modul de viata si nu intreprinde nimic in masura sa-l schimbe, impotriva vointei noas­tre. Ne pastram dreptul de a lupta impotriva tuturor ce­lor care, prin viclenie, hotie si coruptie, vin aici pen­tru a fura ce e al nostru ori pentru a distruge resur­sele naturale si istorice de care depinde viata noastra”.

– Au existat si revendicari punctuale, care i-au alertat pe guvernanti si pe primarii din zona.

– Dintre cele mai puternice revendicari ale noas­tre, as insista asupra necesitatii respingerii de catre Parlament a tuturor proiectelor de lege care prevad masuri speciale de expropriere a cetatenilor romani, precum si alte masuri derogatorii, in favoarea compa­niilor miniere de orice tip. Aceste proiecte se afla chiar in aceste zile pe ordinea de zi a Camerei Depu­ta­tilor. Mai mult, dorim interzicerea prin lege a utili­zarii cianurii in activitatile miniere din Romania; ce­rem includerea Rosiei Montane pe lista tentativa a Romaniei pentru UNESCO; solicitam crearea unei co­misii parlamentare de ancheta a afacerii Rosia Mon­tana, sub toate aspectele: instrainarea zacamin­te­lor, acordarea licentei, sponsorizarile RMGC catre institutii publice si private, ONG-uri, persoane fizice, in­fluentarea deciziilor politice, incalcarea unor hota­rari judecatoresti definitive, modul in care publici­ta­tea oferita de companie a afectat libertatea presei si dreptul la libera exprimare etc. In fine, pe langa adop­tarea unor politici care sa prevada utilizarea resur­selor in folosul statului roman si sprijinirea intreprin­zatorilor locali, cel putin in masura in care a fost spri­jinita compania straina RMGC, Proclamatia cere institutiilor publice abilitate sa demareze cercetari penale, in cazul persoanelor care au semnat sau au participat la elaborarea si avizarea de documente cu pri­vire la proiectul Rosia Montana. Adunarea nu a uitat nici de flagelul gazelor de sist, cerand atat in­terzi­ce­rea prin lege a utilizarii metodei fracturarii hidraulice, cat si respectarea vointei cetatenilor cu care suntem soli­dari.

“Propunem o dezvoltare «inceata», dar durabila, in Apuseni, pe baza de turism si industrii mici, locale”

– Recent, compania-mama a RMGC din Cana­da, Gabriel Resources, a amenintat statul roman cu un arbitraj international, in cadrul caruia va cere 4 miliarde de dolari despagubire pentru ne­acor­darea avizelor pentru proiectul Rosia Montana. Are a se teme Romania de o astfel de amenintare?

– Accesul la justitie este un drept al democratiei, dar asta nu inseamna ca tot ce se cere se si obtine. Avem certitudinea ca, odata cu demararea acestui eventual proces, cu siguranta vor iesi la lumina toate eta­pele “negre” ale incercarii de demarare a proiec­tului de la Rosia Montana. Ma refer la modul suspect in care a fost obtinuta licenta de exploatare, la modul in care a fost marit, prin incalcarea legii, perimetrul de exploatare, la acordurile dintre statul roman si so­cietatea canadiana, mai mult sau mai putin legale, la modul in care s-a inchis vechea mina si au fost con­cediati 750 de muncitori etc. La un eventual arbitraj, care nu va fi nicidecum in favoarea companiei mi­niere, se va vedea ca aici a fost vorba, de-a lungul unui deceniu si jumatate, de un loc al faradelegii, cum spunea cineva in revista dumneavoastra. Com­pania ar face mai bine sa se abtina de la amenintari, deoarece aici, in Apuseni, sta pe o bomba cu ceas, pe care si-a pus-o singura ca fundament al activitatii din ultimii 15 ani. Acest lucru ar trebui sa-l stie si pri­ma­rul din Campeni, un “darling” al companiei RMGC care, se spune, a afirmat ca e nevoie sa fie aprobat proiectul minier, iar daca totusi va iesi prost, el va pa­rasi localitatea, doar n-o sa stea intr-o zona polua­ta… Ce se poate comenta? Revenind la amenintarea Goldului cu inalta Curte de Arbitraj International, noi avem incredere in aparatorii de renume (aici ma refer la avocati) ai Romaniei, care au reusit sa apere interesele poporului roman la Haga, in procesul cu Insula Serpilor. In cazul Rosiei Montane, stiu ca vor apara vietilor oamenilor din Muntii Apuseni si nu numai. Nu dorim un asemenea proiect, indiferent de presiunile facute de peste Ocean.

– Care sunt, in viziunea dvs., alternativele de dezvoltare in Muntii Apuseni? Cum raspundeti ce­lor ce doresc sa munceasca la mina?

– Proclamatia da toate raspunsurile, iar fiecare dintre motii prezenti la adunare are in fata ochilor si­tuatia intregii zone a Apusenilor. Aici, fiecare vale se invecineaza cu alta, fiecare munte da nastere unui izvor sau unui parau care ajunge la aceeasi destinatie, in Mures sau in Cris, iar apoi in Dunare. Putine zone de locuit din lume sunt atat de compacte, atat de bine­cuvantate cu o diversitate biologica extraor­di­na­ra. Muntii Apuseni sunt ca degetele unei maini; nu poti taia unul, fara ca mana intreaga sa nu aiba de suferit. Noi propunem dezvoltarea “inceata”, pe baza de tu­rism si industrii mici, locale. Insusi presedintele Con­siliului Judetean, Ion Dumitrel, fost sprijinitor al pro­iectului minier de la Rosia, a constientizat ca turis­mul, si nu mineritul, este “lider” in dezvoltarea dura­bila a Muntilor Apuseni. Nu este de gluma nici cu adunatul fructelor de padure. Numai in toamna anului trecut, din zona Campeni s-au colectat fructe de pa­du­re in valoare de 2 milioane de euro! Or, mineritul cu cianuri si taierea padurilor ar aduce desertul pe capul nostru. Ecosistemul zonei ar fi distrus pentru secole. Degeaba ar crea RMGC 2000 de locuri de munca tem­porare, “la lopata”, caci ar disparea, in schimb, celelalte mii de locuri pe termen lung existente in prezent! Ce afacere e asta? Nu zic, pot face unii si minerit, dar numai prin exploatarea haldelor de steril, fara cianura, si eventual, prin extractie pe galerii (cum recomanda Academia Romana), pe o perioada de minimum 200 de ani, fara a afecta principalele galerii romane. Sa iasa sapte-opt generatii la pensie din minerit, nu o jumatate de generatie, cat propune Gold Corporation. Asta, daca unii localnici ar tine sa pastreze cu orice chip aceasta traditie a mineritului. Ea ar putea fi transferata si in structura turistica; vine turistul si, in schimbul unei taxe, primeste permi­siu­nea de a cauta aur cu saitrocul in perimetre bine delimitate. La plecare, vinde statului, la pretul pietei, tot ce a gasit. Poate pleca cu doi lei in buzunar sau cu doua milioane. Un Eldorado european, o tinta pentru mii si mii de turisti de aventura.

“Muntii au ramas ca-n palma, un peisaj selenar cum n-a fost niciodata in istorie”

– Pe langa aur, Apusenii au si multe paduri. Cana­dienii/americanii vor aur, austriecii, lemn. De fapt, tot aur, dar verde. Nu demult, locuitorii din zo­na s-au razvratit impotriva taierii nebunesti a padu­rilor. Ce i-a nemultumit?

– S-au adunat peste 500 de moti din Horea, Arie­seni si Garda. Oameni care au observat ca padurile sunt rase fara mila de aceste companii straine, iar pen­tru ei, padurea este viata insasi. S-au razvratit, deci, pentru a-si apara viata. Fauritorii de ciubere au ajuns sa nu mai poata taia lemn pentru a-si practica mes­tesu­gurile traditionale; ei au vazut ca suprafetele de padure ale comunelor, si mai ales ale statului, dispar de la o luna la alta, ca printr-o magie neagra. Muntii au fost rasi de paduri, au ramas ca-n palma, un peisaj selenar, infricosator, cum n-a fost niciodata in istorie. Daca astazi distrugem muntii Rosiei Mon­tane, inal­tam iazul cu cianura la Corna, distrugem padurile din munti pe sute de mii de hectare, cine sa mai viziteze acest tinut? Cine sa mai ocupe sutele de pensiuni ridi­cate cu greu de oameni curajosi, orientati spre turism rural si spre sporturi de iarna? Partiile frumoase, in toata lumea, coboara printre brazi. Daca ai taiat coni­ferele din Arieseni, la ce bun sa mai vii la schi? Sa te dai cu schiurile printre cioate? Turismul va disparea. Sutele de milioane de euro investite in ridicarea de pen­siuni se vor face scrum. UE ar trebui sa fie informata ca banii contribuabililor europeni, ajunsi in Apu­seni, au cazut intr-o capcana. Statul roman a incu­rajat contractarea de fonduri europene, dar a atras, aproape pe ascuns, si capitaluri de risc, in contradictie cu destinatia celor dintai. Cineva trebuie sa raspunda. Procurorii de la DNA vor decide cine.

Detalii despre activitatea turistica din Apuseni, pe www.elmariaturism.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.