Nemirschi: Prima de casare nu va creste in 2009, dar programul Rabla ar putea fi extins pentru firme

    Prima de casare nu va fi majorata in acest an, insa programul Rabla ar putea fi extins la persoane juridice, a declarat ministrul Mediului, Nicolae Nemirschi.
    n nemirschi
    „Prima de casare este unul din motoarele care trebuie sa rezolve problemele de mediu, iar obiectivul meu este sa scot cat mai multe rable de pe sosele, de aceea nu ar avea rost sa cresc prima de casare”, a spus Nemirschi.

    El a adaugat ca, in functie de rezultatele din prima etapa, care se va incheia in iunie, va cauta si alte metode, precum extinderea programului de innoire a parcului auto vechi la persoane juridice.

    In prima parte a acestei luni, ministrul Mediului afirmase ca prima de casare pentru masinile schimbate prin programul Rabla ar putea creste in vara, daca dealerii auto nu vor putea sa-si respecte angajamentele, pe fondul crizei.

    „In iunie, la finalul primei etape, vom face o statistica si vom vedea daca si in ce proportie au fost indeplinite angajamentele. Daca, din cauza crizei, din cele 20.000 masini alocate primei etape a programului se vor vinde doar 5.000, luam in calcul cresterea primei de casare”, a spus Nemirschi, in urma cu doua saptamani.

    Guvernul Boc a aprobat inlocuirea in acest an a 60.000 de autovehicule, fata de 40.000 in 2008, iar prima de casare a crescut la 3.800 lei, echivalent in prezent cu aproximativ 885 euro, de la 3.000 lei anul trecut.

    Sursa: Realitatea TV

    Lasă un răspuns

    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *