Obiectiv strategic strapuns de iubire

PSIHOZA URANIULUI – Desi toate institutiile sustin ca radioactivitatea se incadreaza in parametri, oamenii se pling de calvitie, dinti stricati, unghii bolnave si apa contaminata
Echipa Jurnalului National a testat cit de pazit e un obiectiv strategic. Am patruns nestingheriti pe haldele de uraniu de la Baita, acolo unde se afla si Depozitul National de Deseuri Radioactive. Prea usor pentru o pereche de jurnalisti “indragostiti”, care au intrat direct pe poarta principala ca sa petreaca romantico-iradiat. De aici s-a extras zacamintul cu cea mai mare radioactivitate din lume. Pentru moti, povestea uraniului a devenit aproape psihoza, iar ei s-au transformat in cobai.

Dintre coamele Apusenilor de la Baita, s-a adunat ceea ce a fost cindva cel mai mare zacamint de uraniu din lume. In perimetrul minei functioneaza Depozitul National de Deseuri Radioactive. Peste haldele de minereu vestite odata pentru cea mai bogata concentratie radioactiva si declarate domeniu strategic de securitate nucleara, orice om, fie el nestiutor, determinat sau usor scrintit la cap, se poate zbengui in voie dincolo de bariera si de pancarta pe care scrie “pericol”. Asta fac copiii care traiesc in buza coloniei aflate la citiva metri de intrarea in mina, hotii de fier vechi si colectionarii de diverse materiale pe care le aduna din cladirile ruina. Sau, in cazul de fata, niste jurnalisti care se dau amorezati. Si cum dragostea invinge radioactivitatea, vor sa admire romantic obiectivele strategice.

Mina de la Baita Plai a fost prima exploatare de uraniu din Romania. Dupa “90 a fost impartita in doua, partea de minereuri neferoase a trecut la SC Baita SA, iar mina de uraniu a trecut sub tutela Companiei Nationale a Uraniului. Astazi, zacamintele sint aproape epuizate, iar mina de uraniu, de unde inca se exploateaza intr-un anumit sector, este in proces de ecologizare si conservare si va fi inchisa definitiv.

“PE AICI NU SE TRECE”… OARE? Roata imprejur, colinele cenusii de uraniu sint incatusate numai de munti si copaci. Am pornit de dimineata pe un drum de padure rupt din sosea in jos, spre minele din vale. Din virful muntelui, pret de doua ore de mers la pas, am admirat turistic fostele intrari in galerii sapate in munte. In apropiere de izvorul Crisului Negru, o intrare lugubra intr-un coridor subteran pe jumatate inundat ar putea servi drept decor in filmele de groaza. Drumul apei e aproape o obsesie pentru localnici, care sint convinsi ca beau de cind se stiu apa contaminata, dar ca nimeni nu le spune nimic si ii lasa in plata Domnului.

Imaginea vizuala se indulceste peste colinele despre care n-ai crede ca imbratiseaza o bomba atomica. La vale se insira citeva blocuri-fantoma in care odinioara locuiau muncitorii la uraniu. Ieseau din mina si intrau in casa. In colonia Baita Plai mai sint azi citiva fosti mineri pe care-i numeri pe degete, iar blocurile inca locuite au devenit adaposturi sociale pentru familiile nevoiase. La citiva metri, o baraca la fel de scorojita si o bariera subreda limiteaza intrarea in mina. Spatiul se dilata insa brusc in fata unei sume modice si a unei mime de indragostiti care rivnesc la o promenada prin locuri ferite. Astfel ca n-am mai facut nici macar efortul sa cautam cararile de munte despre care aflasem de la localnici, ci am intrat direct cu masina, la o plimbare printre haldele de uraniu. Experiment dupa care, informat chiar de faptasi, directorul Companiei Nationale a Uraniului, Iosif Moldovan, se jura ca ne face raport ca am intrat fara autorizatie intr-o zona de siguranta strategica. Noi zicem ca n-ar fi trebuit sa reusim! Daca noi am putut, poate oricine, fapt confirmat si de citiva indivizi pe care i-am zarit cotrobaind printre ruinele halelor. “Exista panouri cu accesul restrictionat in perimetru, nu pot sa pazesc muntele cu armata”, ne-a explicat directorul CNU.

URANIU “PRAJIT” LA SOARE. Intr-o parte, cladiri cadaverice devastate de timp si de “binevoitori” stau cufundate intr-o mutenie de priveghi. Catapeteasma muntelui din spatele lor e sfredelita ca intr-un tablou avangardist funebru. Imprejur, o mare de piatra cenusie. Desertul de roca e mai mult steril. Uraniul care se mai exploateaza azi la Baita e adunat de la suprafata, din ceea ce a mai ramas de pe vremea cind se alegea numai minereu de calitate superioara. Iosif Moldovan, directorul CNU, afirma ca nivelul de radiatii este sub limita de pericol si ca haldele de steril si minereu inca activ aflate la suprafata nu afecteaza organismul. “Exista o anumita cantitate de minereu activ in aceste halde de steril, dar care nu mai merita exploatat, iar noi extragem de acolo doar in perioada de ecologizare, ceea ce inseamna recuperarea uraniului din aceste halde. Incepind cu anul viitor, vom sista activitatea de productie.”

DESEURILE RADIOACTIVE. Coborim din masina si prima pala de vint vine in acelasi timp cu o urma de crispare. Un fost inginer geolog, care lucrase la exploatarea de uraniu, ne spusese mai devreme ca cel mai periculos este praful ridicat de vint de pe haldele inca active, care poate fi inhalat.
Mai sus, pe drumurile “pavate” cu uraniu, la peste 800 de metri altitudine functioneaza Depozitul National de Deseuri Radioactive, amenajat in doua galerii de explorare abandonate ale minei. Locul este principalul motiv de ingrijorare al oamenilor. Nimeni nu-l vrea, nici macar primarul, care afirma ca nu beneficiaza de nici o compensatie pentru pericolul la care sint expusi localnicii. Fostii mineri adunati la circiuma din centrul Baitei isi aduc aminte ca, pina acum citiva ani, treceau camioanele cu deseuri noaptea, aduse – asa se zvonea – chiar si din Germania. Sint povestile lor preferate, pe care le spun in soapta, nu cumva cineva sa-i pirasca cui nu trebuie.

Am ajuns pina la o aruncatura de bat de gardul care imprejmuieste incinta. Atitudinea banuitoare a paznicului pe care si noi il suspectam ca e dotat cu “puscoci” ne-a motivat sa nu ne aventuram mai departe. Incepind din 1985, aici sint aduse deseuri slab si mediu radioactive care provin de la institutele de cercetare, industrie sau laboratoare, dar si deseuri istorice a caror origine nu se mai poate stabili. Potrivit datelor oferite de Agentia Nationala pentru Deseuri Radioactive (ANDRAD), depozitul a fost proiectat pentru a stoca definitiv o capacitate de 5.000 de metri cubi si are in prezent un grad de ocupare de 30%, estimindu-se ca va functiona inca 30 de ani. In raspunsul pe care l-am primt prompt de la oficialii ANDRAD fata de ingrijorarea noastra, dar mai ales a localnicilor, in privinta radioactivitatii, se arata ca in urma cu citiva ani a fost derulat un proiect PHARE din care a rezultat ca aici “exista garantia depozitarii in siguranta a deseurilor radioactive”, ba chiar li s-a sugerat sa o lase mai moale, intrucit conditiile de securitate sint mai mari decit e necesar”.

TOTUL E IN PARAMETRI. Jos, in Baita oamenii se pling ca nu exista statie de epurare pentru apa pe care o beau in fiecare zi si care se scurge pe linga haldele de uraniu. Temerile lor, formulate de noi catre CNCAN, sint rezolvate prin tabele, numere si fractii, intr-o singura concluzie: totul e in parametri. Radiatiile gama “din afara incintei zonei industriale” sint in limite, “radioactivitatea aerului, apei din pinza freatica, sedimentelor, vegetatiei si solului din zona Baita” este in limite, doar “apele piriului Baita au un continut de elemente radioactive naturale usor mai ridicat pe o distanta de citeva sute de metri dupa iesirea din zona industriala”.

SANATOS DE MINA. Ce a lasat uraniul in urma e o intrebare la care mai toti se codesc sa raspunda. “Sanatate!” O zic atit de apasat, de parca vor sa se convinga singuri de adevarul impus. Dar sanatatea, la o gura de bere, se face imediat “boala de inima”. Asa zice nea Bodea, miner pe vremea rusilor. Spasme grele, de pe la 30 de ani, si ceva boala de plamini, silicoza ii zice. Hipertensiune ca e “prea nervos”, cu ficatii, “da” asta-i de la bautura”. Splina micsorata, ficatul marit. Astea-s bolile lui Gherasim Bodea, cel sanatos tun la 71 de ani si trei decenii de mina. Impreuna cu Iosif Lazar, colegi de-o viata in tunel, sint cei mai batrini mineri. Supravietuitorii. Mai toti si-au incheiat socotelile cu viata devreme, ei mai platesc ceva dobinzi. Le plac tigarile si amintirile. Si acum parca le e dor de drumul de 8 kilometri prin tunel pe care il faceau in fiecare dimineata din colonia Baita Plai pina la Galeria 23. Acolo s-au si gazat de citeva ori si era musai sa aiba lapte la ei. Li se indulceau buzele, asta simteau prima oara, un praf pe limba, cu gust de bomboana. Apoi lesinau pe rind, unu” cite unu”. Cind coborau din mina, in sat, adormeau “cu capu” pe masa, ca boii injugati”.

SECRETUL IUBIRII, BARBATIE IRADIATA. Baita e ca o sticla de sampanie. Ai vrea sa o pastrezi inchisa, dar esti curios cum e cind sare dopul. Abia de atunci incepe spectacolul. Secretul minerului e unul mare si ascuns. Sfios, il soptesc batrinii pe sub singurul dinte victorios, il confirma ai mai in putere si se tem de el tinerii. Pe aici bintuie impotenta. Rupti, gazati, prafuiti, iradiati, intoxicati, clatiti cu lapte, minerii de la o vreme au iubit o singura femeie. Sticla. Mai toti au dat nevasta pe-o gura de bere inca de tinerei, dupa vreo 10 ani de mina. Unii isi multumesc ca s-au grabit sa faca prunci inainte de a se apuca de scobit in stinca, dupa uraniu. Odata intrat in mina, fiecare ortac deapana o poveste. Drumul uraniului e viata lor adunata la un loc. Nu-l deslusesc pe de-a intregul, dar au observat multe, l-au strins intre degete fara manusi, i-au simtit mirosul toxic pina li s-a taiat respiratia de tot. In muntii lor e marfa de cea mai buna calitate, ca nu degeaba rusii puneau militari cu arma pe masina.

POVESTEA STIRBULUI PATIT. Setea de minereu dusa la extrem nu-i o rusine. Sa-l pui in palma, sa-i simti mirosul e chiar mindrie. Nu esti mot daca o data in viata ta n-ai fost curios. Le place sa stie ca-s iradiati. E psihoza fara de care nu pot trai. Se hranesc cu ea, parca renasc. Camelia lucreaza la mina, dar la birouri. Mereu s-au temut ai sai sa nu care cumva sa prinda vreo boala. Se teme si ea, desi, in fiecare zi, priveste pe geam cum intra ortacii la extractii. Se viseaza uneori pasind prin galerii. E doar un vis, caci teama de radiatii a sefilor o calmeaza si-o fac sa stea pe bara, la distanta. Intr-o zi si-a zis ca e mai bine sa nu mai vada viata asa cenusie, ca parca atrage raul. Avea ea o presimtire de ceva vreme, ca blestemul asta radioactiv o s-o prinda la cotitura. A prins-o in masina, celebrul accident din fata unei cruci. Atunci i-au cazut si citiva dinti, dar zice ca se stricasera de mult. De pe la 18 ani.

Dantura stricata e primul semn pe care mina ti-l asterne pe trup. Toti stiu ca vor ramine stirbi mai devreme. De la praf, aer sau cum o mai suna explicatia fiecaruia din sat. Cite perechi de dinti, atitea guri poleite in explicatii. Mos Iosif nu mai vorbeste cu toata gura de mult. Se multumeste cu doi lopatari. Unul sus, rezemat intr-o margine de gura, altul jos, plin de rezistenta. De la tigara zice ca i se trage. In mina, mereu si-o aprindea de la o lampa cu carbid.

Draguta lui Vasile “Dolaru””
Nu-i bine sa-i superi pe moti si e de-a dreptul sacrilegiu daca le furi legendele. Din asta traiesc, e singele care le pulseaza vena pentru urmatoarea zi. Alta din viata lor. Se hranesc cu povestile uraniului, incit ajung sa le creada ca si cum le-ar fi trait de-adevaratelea.
De cind s-au nascut au iubit pietrele. Frumusetea bucatilor de roca. Din dragoste de piatra si-au facut si case cu ele. Se intimpla de mult, prin “70, cind de la atita radioactivitate zidita in podele mureau de cancer. Asta pina ce au venit unii cu detectoarele sa cotrobaie dupa minereu. Au inceput sa tiuie pe la fiecare casa. Le-au scos pietrele, dar nu s-au induplecat motii sa le dea plecate. Si-au ornamentat ograda cu ele. Au mai murit de atunci tinerii. In mod ciudat, copiii de mineri au schimbat aerul toxic pe la scoli, la facultati. Cind veneau in vacante, pruncii erau primiti in camera de zi. Camera buna, de la strada, aerisita o data pe an la sarbatoare, conserva praf toxic.
Multe dragute s-au dus asa, ofteaza Vasile in timp ce vintul ii zboara, parca in ciuda, file de agenda adunate, din greu, prin lume. Numere de telefon scrise cu rosu, pline de inimi umplute de pasta. Atit i-a ramas lui Vasile, dupa draguta, o seama de amintiri. “1997, Emilia, Cobra”, scrie in carne, pe brat. Ii place sa i se spuna Cobra, dar motii au fost mai rai de gura si l-au botezat Dolaru”. Vasile “Dolaru”” n-are un chior si de citeva luni, Emilia, draguta din Baita Plai, l-a parasit de tinerica. La 20 de ani. El zice ca “s-a dus pina la Nucet, in cimitir”.

Boala unghiilor

Motilor le e frica de boli, dar le infrunta vinjos. Le prind barbateste ca pe-un taur de coarne si rasar invingatori. Radiatiile sint, stiu cu totii, desi nimeni nu le spune nimic. Ii lasa sa creada ce vor. Si cum is oameni ageri, au mereu indicii. De curind, chiar de Rusalii, au venit cei la Cluj, de la un institut de cercetare, si le-au lasat niste capsule, cica sa masoare gradul de radioactivitate. Au venit, le-au lasat, si dusi au fost. Niciodata nu primesc raspuns. Totul e tacere. Ca si bolile pe care si le inchipuie ca-i napadesc. Mai toti chelesc, si se trateaza luni bune cu flucovin pentru boala unghiilor, care apare, zic ei, tot de la praf. Cangrenizeaza, increteste pielea. Ei spun ca organismul lor nu rezista daca pleaca pentru ca e invatat cu radiatiile

Motii, cobaii resemnati
Cum totul e in parametri, cind nu vin straini carora sa le zbirleasca parul cu legendele si temerile lor spuse in soapta, motii din Baita o lasa mai moale cu uraniul. Ba chiar unii au inceput sa creada ca efectele vin ca un fel de exclusivitate a oamenilor alesi. Drumul “aurului radioactiv” e atit de bine pastrat, ca nici minerii nu stiu in ce mistere sa-l mai invaluie. O taina reala plina de efecte pentru ei. Cind iti string mina, motii iti ureaza: “Bine ai venit! Ma bucur ca esti iradiat”. E gluma locului, dar azi se tem sa o rosteasca orisicui. S-ar zice ca le fug investitorii. La drept vorbind, pe aici nu calca decit picior de fost miner si cam atit. La Baita, motii isi tin bogatia intre degete, de frica sa nu le scape. Nu vor in ruptul capului sa-i dea drumu”, sa plece, la o adica, in alta parte. Sint pasnici si statornici locului. Efectul uraniului i-a transformat in cobaii care au invatat sa umble in spatiul iradiat. E ca si cu tigara, zic ei, “corpul s-a obisnuit cu drogul asta”. In alta parte s-ar imbolnavi. In mod ciudat, uraniul creeaza dependenta.

Sursa: Jurnalul National

Articole similare

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Rămâi conectat!

104,101FaniÎmi place
108CititoriConectați-vă
1,330CititoriConectați-vă

Articole Recente