Din 1973, in fiecare an, la 5 iunie, se marcheaza Ziua Mondiala a Mediului, conceputa ca un prilej de readucere in fata opiniei publice a problemelor ecologice prioritare. In 2011, tema o constituie padurile si importanta lor pentru civilizatia umana, iar tara-gazda este India. Din pacate, manifestarile organizate cu aceasta ocazie au cazut in rutina, ramanand aproape in umbra evenimentelor zilei. Un exemplu concret il reprezinta Romania, unde, cel mult, ministrii si alti oameni politici pleaca demonstrativ sa adune gunoaie din parcuri sau sa planteze ori sa intretina arbori.
In realitate, eterna problema ramane aceea a raportului dintre om, ca specie, si restul mediului, a impactului civilizatiei umane asupra restului biodiversitatii.
In mod paradoxal, soarta biodiversitatii Terrei, pentru viitoarele 10 milioane de ani, care numara mai bine de 1,75 milioane de specii, existente de peste 65 de milioane de ani, va fi determinata, in urmatorii 50-100 de ani, de activitatea uneia singure dintre ele, respectiv cea a lui Homo sapiens, aparuta in urma cu 200.000 de ani! Insa una cu totul speciala, datorita statutului ei si, mai ales, datorita impactului extraordinar al civilizatiei sale asupra mediului de supravietuire. Aflat abia la varsta geologica a adolescentei, dar singura dintre fiinte create dupa chipul si asemanarea lui Dumnezeu, Omul ramane si unica specie care a devenit o forta geofizica planetara si a marcat, astfel, o era proprie in istoria de peste 4,6 miliarde de ani a Terrei.
Intr-adevar, daca consideram ca speciile de mamifere – din care si noi facem parte in orizont evolutiv – dureaza in medie un miliard de ani, rezulta ca omul se afla acum abia la varsta „adolescentei” naturale planetare. Numai ca acest „tanar imberb”, la orizontul persistentei Univer-sului, narcisist, da dovada de inconstienta, considerandu-se atotputernic si nemuritor ecosistemului care l-a creat si il mentine inca in stare de supravietuire. Devenind, pentru prima data in istoria cunoscuta a vietii, de circa 4 miliarde de ani, o forta geofizica majora, capabila sa modifice radical starea mediului sau de existenta, specia umana a inaugurat, in urma cu numai circa 200 de ani, propria sa era, antropocenul, asumandu-si astfel rolul decisiv in devenirea biologica a unei planete. Capabila sa se sustraga logicii naturale a echilibrelor si corectarilor aferente, omenirea a ajuns la o suma de 7 miliarde de indivizi, cu perspectiva de a ajunge la 9 mili-arde in 2050 si 10,1 miliarde in 2100, dezvoltand o „amprenta” ecologica masiva, cat pentru doua planete de dimensiunile Terrei.
Se spune, indeobste, ca istoria este scrisa de invingatori si ca reflecta punctele de vedere ale acestora. Numai ca, in urma razboiului necrutator dintre om si natura, nu vor fi decat invinsi si, astfel, nimeni nu va mai retine ceea ce a fost pentru memoria viitoare. Am dezechilibrat ecosfera in asa masura incat procesul pare a fi devenit chiar ireversibil. Pe cat de scurta, pe atat de rapida, masiva si brutala, era antropocenului marcheaza o ruptura fara precedent cu trecutul natural, reprezentand o veriga din ce in ce mai greu de legat intr-un lant al viitorului. Ea este insa, in plan mai narcisist, si „varsta de aur” a civilizatiei umane, cea a marilor descoperiri, progresului stiintific major, democratiei, prelungirii vietii si a imbunatatirii calitatii acesteia.
Cel putin cu ocazia Zilei Mondiale a Mediului merita sa reflectam asupra unor atari teme.
