Delegatii OPEC reuniti, vineri, la Viena au decis sa nu majoreze productia de petrol, respingand astfel apelurile statelor consumatoare, care se tem ca pretul ridicat al energiei amplifica riscul producerii unei recesiuni in Occident, a declarat un participant la reuniune.
Organizatia Statelor Exportatoare de Petrol (OPEC) a anuntat ca mentine actualul nivel al productiei, desi pretul titeiului ramane la peste 91 de dolari pe baril.
Inainte de reuniune, ministrii petrolului din statele membre ale OPEC au spus ca produc suficient petrol pentru ca oferta de pe piata sa fie suficienta.
Statele consumatoare, inclusiv SUA, au cerut OPEC sa mareasca livrarile pentru a contribui la reducerea preturilor si a reduce impactul incetinirii cresterii economice, care s-ar putea transforma intr-o recesiune.
Grupul producatorilor asigura circa 30,4 milioane de barili din productia medie zilnica globala de 84,4 milioane de barili de petrol.
Sursa: Mediafax