Intreg domeniul Comana, care cuprinde satul, manastirea, padurea si balta, se afla la 30km de Bucuresti. Acum doi ani, cand am vizitat pentru prima data zona, am inteles de ce am aflat atat de tarziu despre Comana. Farmecul locurilor e sa ramana neatinse.
Manastirea de la Comana, ctitorita de Vlad Tepes in anul 1461, a fost ridicata pe o insula a baltii Comana, dar din cauza fundatiei precare, in mlastina, a ajuns in stadiu de ruina in mai putin de un secol. In 1588, boierul Radu Serban a inceput reconstructia manastirii, iar zeci de ani mai tarziu, in 1699, Serban Cantacuzino a avut o contributie considerabila la restaurarea monumentului.
Dupa numeroase cicluri de degradare si apoi refacere a edificiului, singurele elemente care s-au mai pastrat de la constructia initiala sunt chiliile de la nord si vest, restaurate, zidul de la rasarit si fragmentul de zid lipit de turn.
Intr-unul din beciurile manastirii a fost amenajat un mic muzeu, cu cateva elemente de istorie si obiecte mestesugaresti sau piese vestimentare vechi, pastrate sau descoperite in zona Comanei.
La 5km de sat, am gasit anul asta un complex cu hotel, restaurant si parc amenajat, care nu erau acum 2 ani, facand parte dintr-un proiect amplu de reamenajare a zonei. Un domn care se plimba pe aleile parcului intr-un golf cart a vazut interesul nostru pentru spatiul nou amenajat si a insistat sa ne faca un tur al hotelului nou deschis, hotelul fiind de fapt o redecorare a fostei pensiuni Casa Comana. Am apreciat podelele si mobilierul din lemn, cu pictura pe lemn avand ca element central bujorul romanesc. Piesele au fost realizate o parte la Chichis, judetul Covasna, iar alta parte chiar la atelierul din Comana.
Salonul din padure este numele restaurantului, pe care l-am gasit pregatit sa primeasca vizita a 250 de excursionisti. Au amenajat si o mica terasa, pentru o cafea si o gura de aer curat. Spatiul de la intrarea in curte urmeaza sa fie transformat in parc de aventura, cu trasee de catarat in copaci si mers pe sfori. Daca ajungeti in zona, indrazniti sa urmati aleile parcului spre partea mai salbatica, pe malul unui ochi de apa, si veti ajunge la frumoasa delta a Neajlovului.
Cu un sentiment de satisfactie ca exista interes fata de astfel de petice de natura, dar cu teama ca mana omului le-ar putea altera, am iesit din curtea amenajata pentru a merge sa revedem piesa de rezistenta a domeniului – parcul natural Comana.
Ceea ce se numeste Parcul natural Comana se intinde pe o suprafata de aproximativ 25000ha, si cuprinde inclusiv asezarile rurale, terenurile agricole si islazurile, dar cu grade diferite de restrictie. Totusi, de interes deosebit sunt zona impadurita, cu rezervatia naturala de ghimpe si de bujor romanesc, si balta Comanei, care e a doua ca biodiversitate din Romania, dupa Delta Dunarii. In fiecare an, 141 de specii de pasari si 13 specii de pesti isi au locul in intinsa balta. Diferite puncte de observare a pasarilor au fost ridicate, fie in mijlocul apei, fie la cativa metri inaltime fata de sol.
Am mers cam jumatate de ora pe un drum prin padure, accesibil si cu masina, de altfel asa l-am parcurs la prima noastra vizita in parc, motiv pentru care a parut mult mai lung a doua oara. Obiectivul era o amintire de acum 2 ani a unui traseu prin mlastina, printre tulpini de stuf, amenajat sumar cu scanduri, una mai subtire, alta mai ingusta si toate putrezite. Cand am ajuns la primul traseu de acces in delta am avut o dezamagire: ceea ce asteptam sa fie simple scanduri aruncate in apa avea acum pavele si un podet lung de lemn, ceea ce s-ar potrivi intr-un parc urban, si mai putin intr-o asa salbaticie.
Continuand drumul prin padure, sa vedem ce a mai ramas si din cabana Fantana cu Nuc, am ajuns la o alta trecere prin apa, mult mai discreta. Asta era de fapt cea din amintiri! E drept ca pe un copac era batuta in cuie o pancarta de avertizare ca drumul este dezafectat si ca nu se recomanda parcurgerea lui. Totusi m-am bucurat sa-l gasesc imposibil de parcurs, in locul unuia refacut ca cel de inainte.
Cand am ajuns la cabana Fantana cu nuc, cea despre care am citit ca ar fi sediul parcului, am dat peste Accesul interzis scris pe o poarta intredeschisa. Ignorand semnul si sperand ca nu e pazita de vreun animal periculos, am intrat in curte. Era totusi pazita, dar de gaste, una mai agresiva decat cealalta. Pericolul nu a fost greu de depasit, asa ca am putut ajunge si la foisorul de observare a pasarilor. Din pacate nu e inca sezonul pasarilor, asa ca ne-am multumit sa ne odihnim la umbra, in curtea cabanei.
Am incheiat ziua cu o cina si un superb apus la terasa restaurantului Hanul lui Vlad Tepes, de pe malul raului Neajlov.
