De la combaterea poluarii la protectie impotriva inundatiilor si ferme urbane, in viitor parcurile vor indeplini mult mai multe functii decat cea estetica.
Parcurile din Occident impartasesc o serie de similaritati, relateaza bbc.co.uk. O imitatie a unei zone impadurite, cu o peluza intinsa si cativa copaci, poate fi observata in parcurile si curtile oamenilor din Europa si din Statele Unite. „Devine greu sa deosebesti o suburbie de alta, chiar daca una se afla in sud, in Phoenix, Arizona, in timp ce cealalta se gaseste in Boston, in zona mult mai rece de nord-est. Iar in parcurile din Noua Zeelanda gasim de multe ori aceleasi specii de copaci ca si in Marea Britanie”, noteaza ecologistul Peter Groffman. Inspirati de peisajele rurale din Marea Britanie, arhitectii peisagisti din secolul XIX, cum sunt Andrew Jackson Downing sau Frederick Law Olmsted, au creat o imagine a parcurilor si a gradinilor private, un sablon, care s-a mentinut pana in prezent.
In secolul XXI insa, cand spatile verzi sunt rare si extrem de valoroase, parcurile vor trebui sa indeplineasca mai multe functii decat cea estetica. De la sisteme naturale care sa lupte impotriva poluarii si a inundatiilor si pana la coridoare verzi si spatii pentru fermele urbane, parcurile viitorului vor fi proiectate intai pentru functionalitate si apoi pentru frumusete.
Spatiile verzi ale viitorului nu vor mai semana intre ele. Fiecare va fi amenajat conform necesitatilor oamenilor care traiesc in zona si va favoriza flora si fauna locala, pentru o integrare cat mai buna in mediul inconjurator. Orasele viitorului, oricat de ecologic ar fi construite, tot vor fi sufocate de cladiri de birouri si de locuinte si de sosele. Solutia pare a fi plantarea neconventionala, pe acoperisuri, pe peretii cladirilor, in parcari, a unor plante care sa asigure locuri cu umbra, sa reduca poluarea si, de ce nu, sa asigure hrana locuitorilor.
Nan Ellin, de la Centrul de Planificare Ecologica din Statele Unite, sustine o alta abordare a urbanismului. In loc sa se plece de la ce are nevoie, de lucrurile care lipsesc zonei la care se lucreaza, propune sa se inceapa de la caracteristicile pe care zona respectiva le are deja. Spre exemplu, in Salt Lake City, in loc sa se plece de la resursele care lipsesc, ar trebui sa se treaca la „urbanism montan”. Arhitectii ar trebui sa se foloseasca de peisajul montan si de legatura pe care o au locuitorii cu muntele, ar trebui sa trateze vegetatia, poile, ninsorile dese, ca pe niste resurse. In Cairns, Australia, s-a trecut la „urbanism tropical”, la reamenajarea parcurilor si a spatiilor verzi dupa clima, peisajul si nevoile australienilor si nu dupa modelul occidental.
Astfel, in viitor vom avea peisaje mult mai diversificate si parcuri si spatii verzi care indeplinesc mai multe functii. In Finlanda, Heiki Setala, de la Universitatea Helsinki monitorizeaza mediul urban si poluarea din zonele in care sunt copaci si deasupra cursurilor de apa. In New York, Thomas Whitlow, de la Universitatea Cornell, isi trimite studentii sa verifice calitatea aerului pe strazile pe care sunt plantati copaci. Arhitectura peisagistica din viitor, spun specialistii, se va face calculand, testand si luand solutiile cele mai bune, care sa asigure o utilitate si o multifunctionalitate spatiilor verzi.
