Returul campaniei „Fii vocea cartierului tau!” a inceput in forta in 1 Mai, acolo unde mai fusese si in decembrie 2006. Participarea oamenilor si la cea de-a doua confruntare din cartier dovedeste ca proiectul Gazetei de Sud reprezinta pentru ei cel mai simplu, dar si cel mai sigur mod de a le transmite autoritatilor care sunt necazurile cartierului. Unul dintre craioveni a spus chiar ca „in 18 ani nu am avut niciodata intalniri cu primarii, in afara de cele prilejuite de Gazeta de Sud”.
Craiovenii din cartierul 1 Mai s-au intalnit marti cu primarul Antonie Solomon si cu aghiotantii sai, la un an si cinci luni de la precedenta dezbatere organizata aici de Gazeta de Sud prin proiectul „Fii vocea cartierului tau!”. Intre nemultumirile lor si-au facut loc si cele legate de starea deplorabila a pietei de la Spitalul de Urgenta, pe care oamenii o considera un soi de babilonie comerciala de prost gust, gazda a mizeriei si a precupetilor de cea mai joasa speta, exceptandu-i aici pe taranii care muncesc cinstit si incearca sa-si castige o paine vanzand verdeturi. „Produse de cea mai prosta calitate sunt comercializate in aceasta piata, iar noi suntem nevoiti sa le cumparam, ca nu avem unde sa ne ducem. Ce sa mai vorbim ca e si neigienizata! Vrem o piata altundeva sau macar o minipiata”, a spus Constantin Anghel, locuitor al cartierului 1 Mai.
Piata de la spital, cum mai este cunoscuta, nici macar nu fiinteaza legal, intrucat primaria nu a emis niciodata autorizatie de functionare. „Nici nu putem obtine aceasta autorizatie, fiindca la dosar ar trebui sa depunem, conform legii, si autorizatiile de construire pentru imobilele de acolo. Asa ceva nu exista. Consiliul local le-a preluat prin protocol si ni le-a dat noua in administrare, dar fara autorizatii de construire”, a declarat directorul Administratiei Pietelor si Targurilor, Gheorghe Calinoiu.
Primarul Antonie Solomon i-a asigurat pe craioveni ca municipalitatea va desfiinta curand aceasta piata. „Intr-adevar, acea piata este o mizerie. Am incercat sa gasim solutii sa construim alta. Nu am ras-o pana acum fiindca asteptam finalizarea unui litigiu pentru 2.000 de metri patrati la fosta statie de betoane. Daca nu reusim acolo, o sa amenajam provizoriu un punct de vanzare in apropierea Pelendavei, unde am si aranjat cateva sute de metri patrati”, a afirmat Solomon.
Maidanezii rup din craioveni
Fenomenul haitelor de cartier este tot mai greu digerat de craioveni, mai ales de aceia care au avut nesansa de a ajunge la spital in urma muscaturilor. Oamenii veniti la „Fii vocea cartierului tau!” au implorat ajutor din partea autoritatilor. „Sotia mea a fost trantita de cainii comunitari chiar in parcul de la spital. Am ajuns cu ea la Urgenta. Parcul este plin de ei. Altadata am ajutat o vecina sa scape de sase maidanezi. Si cred ca sunt adusi aici si din alte parti, pentru ca, de ceva vreme, au aparut si altii, pe care nu i-am vazut niciodata”, a spus Radu Stanculescu. „Ce spune parlamentul e una, ce vrem noi e alta! Noi ce suntem, carpe de sters pe jos? Sa nu mai putem trai din pricina cainilor si sa nu putem face nimic. Sa ne lase parlamentarii cu legea lor!”, a adaugat Mihai Iancu, referindu-se la proiectul de lege prin care stramutarea cainilor agresivi dintre blocuri urmeaza sa fie interzisa. Episodul maidanezilor a continut si alte declaratii socante, unele dintre ele neputand fi reproduse.
Primarul Craiovei, Antonie Solomon, a afirmat ca este neputincios in fata patrupedelor fara stapan, insa numai pana la alegeri. „Nu putem face nimic. Cainii sunt dusi la adapostul de la Facai, tratati, adoptati si eliberati intre blocuri, de unde au fost capturati. Asta e legea si Doamne fereste de mai rau, fiindca de aici inainte nici macar nu vom mai astepta sa fie adoptati maidanezii, ci vom fi obligati noi, autoritatea publica, sa-i ducem acolo de unde i-am cules. Mai vorbim dupa alegeri, daca o sa mai fiu primar. Probabil ca o sa procedam ca-n restul Europei. Altceva ce sa va spun?!”, a spus Antonie Solomon.
Tinerii asistati au ingrozit cartierul
Mai multi craioveni care locuiesc in vecinatatea Centrului de Reabilitare a Persoanelor cu Handicap, care fiinteaza in acelasi spatiu cu azilul de batrani al primariei, spun ca tinerii asistati le-au scos peri albi. „Fac o larma de nedescris, uneori pana noaptea tarziu. Se injura si fac ca toate cele! Am vorbit cu niste femei care ii au in ingrijire si au zis ca nu au ce sa le faca. Dar avem si noi copii si batrani care trebuie sa se odihneasca si sa nu auda nenorocirea de acolo”, a spus Marian Nicolae. „Azilul de batrani e al nostru, al primariei, dar centrul pentru tineri, nu! Sunt de acord ca nu este tocmai binevenita cazarea acestora acolo, dar consiliul judetean nu a avut unde sa-i duca”, a declarat primarul Antonie Solomon.
Secretarul judetului Dolj, Gheorghe Barbarasa, raspunzator pentru administrarea acestor centre, a spus ieri ca deja o parte dintre persoanele internate in 1 Mai au fost mutate intr-un centru similar la Diosti. „Stim ca este o problema acolo. Nici nu ar putea fi altfel. Acesti tineri trebuie insa ajutati. Intentionam sa suplimentam numarul personalului de supraveghere, dar si sa mutam o parte din acesti tineri. La Diosti trebuie sa mai facem niste amenajari si, imediat ce acestea vor fi gata, vom muta acolo mai multi tineri din Centrul de reabilitare”, a spus Gheorghe Barbarasa.
Compania de Apa baga oamenii in mizerie
Primaria a fost luata la tinta de craiovenii veniti marti la „Fii vocea cartierului tau!” si din pricina mizeriilor la care ii supune Compania de Apa „Oltenia” SA. Primarul Craiovei a fost chiar pus in incurcatura de un craiovean care a declarat ca pe bulevardul 1 Mai nu exista canalizare de la intersectia cu strada Dealul Spirei pana la Spitalul de Urgenta si ca proprietarii de case din zona folosesc latrine. „Nu este posibil! Habar n-aveam!”, a declarat consternat Antonie Solomon, care a promis o investitie in canalizare, indiferent cine va iesi primar la alegerile din iunie.
Liviu Ionita, directorul Companiei de Apa „Oltenia” SA, a ramas si el mut, proband din nou ca a fost parasutat politic intr-un post pentru alte pretentii. Ionita nu a tacut pe tot parcursul dezbaterii „Fii vocea cartierului tau!”, insa, cand a vorbit, mai bine tacea! Indemnat de primar sa le spuna oamenilor daca poate rezolva problema canalizarii care refuleaza in toaletele de la blocul I 38, din pricina ca reteaua stradala este mai sus decat cea din subsolul imobilului, Liviu Ionita a aberat despre constructorii care au realizat canalizarea acum o jumatate de secol si care nu mai sunt de gasit: „Constructorii de pe vremuri sunt de vina, dar acum nu mai pot fi gasiti!”. N-a fost singura fofilare incercata de directorul Companiei de Apa „Oltenia” SA: „Si trebuie retinut ca toate instalatiile din subsolul blocului sunt ale asociatiei, nu sunt in administrarea noastra”. Cu alte cuvinte, locatarii ar fi vinovati ca se infunda tevile de la subsol din cauza retelei stradale defecte si in grija Companiei de Apa! Liviu Mihai Ionita a fost trezit din letargie de primar, care i-a cerut sa-si vina in fire si sa spuna daca poate face sau nu ceva pentru oameni. „O sa verificam si o sa intervenim”, a declarat intr-un final directorul.
Doctorii ii imbolnavesc pe locatarii din I 39
Locatarii din blocul I 39 au semnat o petitie catre Primaria Craiova, prin care solicita sa fie desfiintate cele cinci cabinete medicale din cladire sau sa li se faca o intrare separata de cea a proprietarilor de apartamente. Unul dintre nemultumiti, Marin Miuta, a povestit ca scara blocului a devenit de nefolosit: „Sunt cinci cabinete acolo. Imaginati-va cam ce poate fi pe hol: zgomot, mirosuri, toaleta. Am pus si noi interfon, dar l-au desfiintat. Adica el functioneaza, dar pacientii ori doctorii pun un pietroi la usa si nu se inchide. Iar cand se inchide, ne suna oamenii pe noi sa le deschidem usa, ca sa se duca la cabinete. Am fost de nu stiu cate ori la primarie si ni s-a spus ca nu se poate face nimic. Chiar asa?”.
Primarul Craiovei a spus ca inspectorii municipalitatii trebuie sa gaseasca o solutie pana dupa Paste.
„Legea ne obliga sa dam cabinetele. Eu nu stiu cum au fost acordate ele, dar inspectorii vor verifica si vor gasi o solutie”, a spus edilul-sef.
Cazul nu este singular in Craiova, dar prezinta o particularitate: primaria a aprobat schimbarea destinatiei apartamentelor din spatiu de locuit in cabinete, fara acordul locatarilor, ceea ce este impotriva legii.
Teatrul de vara a ajuns WC
Craiovenii de varsta a doua i-au cerut primarului Antonie Solomon sa repare Teatrul de vara din Parcul „Nicolae Romanescu”, ajuns toaleta publica. „In Teatrul de vara vor fi investite trei-patru milioane de lei. Il inchidem perimetral si il rearanjam, in primavara anului 2009”, a spus primarul Craiovei.
Aleile intra in tratament
Gropile care au impanzit aleile din cartierul 1 Mai au fost luate la ochi de primarie.
Potrivit sefului Serviciului administrare drumuri, Niki Crecorian, pe 5 mai vor demara lucrarile de intretinere a strazilor din cartier, care devine astfel un imens santier, cu nervura principala in bulevardul 1 Mai, unde au inceput de doua saptamani lucrarile de modernizare.
Gazeta de Sud multumeste Universitatii de Medicina si Farmacie Craiova pentru sprijinul acordat in organizarea confruntarii „Fii vocea cartierului tau!” in cartierul 1 Mai.
Sursa: Gazeta de Sud