
Rovana Plumb, ministrul Mediului, a inceput consultarile ce au ca scop „optimizarea colaborarii dintre specialistii din cadrul Programelor Operationale Mediu si Transport, consultantii care supervizeaza derularea lucrarilor pe aceste programe, dar si constructori”, se arata intr-un comunicat de presa al ministerului. Scopul declarat este acela de a imbunatati absorbtia de fonduri europene.
„Revizuim procedurile de monitorizare, cu accent pe reducerea termenelor de plata si monitorizarea atenta a intarzierilor si fluxurilor financiare din proiecte: orice intarziere in plata facturilor de catre beneficiar creeaza probleme in piata, care se rasfrang asupra intregului sistem. Vom lua toate masurile de remediere”, a declarat ministrul Plumb, care a cerut ca astfel de probleme sa fie semnalate autoritatilor de management pentru a fi remediate cat mai repede.
La ora actuala, Programul Operational Sectorial Mediu este in plin proces de modificare, proiectul fiind supus dezbaterii publice pana pe 4 martie 2013.
De altfel, cele doua programe, Mediu si Transporturi, dispun de cele mai mari fonduri europene si au aplicabilitate directa pentru bunastarea comunitatilor, pentru ca se refera la infrastructura.