Cand o forta nevazuta a facut ca barierele cerului sa se rupa peste Tecuci, mica si modesta asezare galateana, s-a dezlantuit potopul. Fierbeau vazduhurile, iar pamantul icnea din temelii, strivit de furia suvoaielor dezlantuite care l-au inghitit.
Acolo, in mijlocul urgiei, s-au aruncat si ei, jandarmii, pentru a-si ajuta semenii captivi ai apelor. Au scos sute de oameni din suvoaie, au ridicat diguri din pamant in calea viiturii pustiitoare. Au fost neputinciosi insa in fata stihiilor ceresti care, ca o ironie a sortii, le-au facut, nedrept, una cu pamantul gospodariile.
Unul dintre jandarmii loviti de blestemul apelor este si maiorul Ovidiu Stoica. L-am gasit sleit de puteri, aproape resemnat, incercand sa priceapa de ce soarta l-a lovit atat de crunt. Acum nu mai are nimic. Ofiterului, sotiei si fetitei lor nu le-a mai ramas decat sa ia totul de la capat. Sa inceapa o alta viata. ‘Cand apele s-au revarsat in partea asta a orasului, care e considerata zona „0”, eram cu colegii in misiune. Intindeam funii peste drumurile acoperite de suvoaie ca oamenii sa se prinda de ele pentru a nu fi luati de ape. Luptam pentru vietile lor.
Habar nu aveam ce nenorocire se intampla la mine, unde sotia si fata mea puteau sa moara sub casa care s-a rupt. S-a crapat pamantul sub ea. Erau singure, dar s-au salvat in ultima clipa sarind pe geam, altfel casa le era mormant.
In doar cinci minute, potopul ne-a luat tot. Casa care s-a frant, masina pe care forta viiturii a impins-o cativa kilometri si chiar cei doi caini lupi. Sarmanele animale le-am gasit in viata dupa trei zile, la cativa kilometri de aici, in noroi.
Puii pe care abia ii fatase cateaua chiar in ziua dezastrului au murit, saracii, luati de suvoi’, povesteste jandarmul in timp ce priveste in gol spre ce i-a mai ramas din gospodarie.
Cateva strazi mai incolo, trista poveste se repeta. Personajele sunt insa altele. Capitanul Claudiu Popa si familia sa au ramas pe drumuri. Casa pe care doua generatii au muncit sa o ridice este acum o ruina inecata in noroi.
Peretii scorojiti stau sa cada, iar mobila nu mai e buna de nimic. Ca si colegul sau, ofiterul era in mijlocul luptei cu natura dezlantuita, era in matca stihiei pustiitoare care inghitea totul in calea sa. ‘Chiar atunci o salvam pe mama unui alt jandarm, la mai putin de doi kilometri de casa mea. Femeia ar fi murit inecata in casa sau strivita de viitura care venea cu o forta de neimaginat. Au trimis un coleg dupa mine, care nu stia cum sa-mi zica ce necaz s-a abatut asupra mea. Cand am ajuns aici, sotia statea in fata casei, paralizata de frica, si se uita neputincioasa cum se umple de apa si noroi. Vedea cum agoniseala noastra de-o viata se duce pe apa Sambetei.
Sursa: Libertatea