Praful Capitalei, la control

Inspectorii vor lua la puricat santierele bucurestene pentru a vedea daca se respecta normele de protectie a mediului.

Controale la sange si amenzi usturatoare pentru santierele de constructii care polueaza Bucurestiul cu praf si cu deseuri. Asa promite prefectul Capitalei, Catalin Deaconescu, sa rezolve una din marile probleme de mediu din oras.

Pe parcursul verii, echipe mixte de inspectori de la Garda de Mediu, Inspectia de Stat in Constructii, Primarie si Politia Rutiera vor verifica daca autovehiculele de constructii au rotile spalate cand ies de pe santier in trafic si daca deseurile transportate sunt asigurate cu plase de protectie. Santierele vor fi verificate si daca duc la groapa de gunoi deseurile de constructii.

Declaratia a fost facuta ieri, in cadrul sedintei de dezbatere a planului de gestionare a calitatii aerului din Bucures ti, la care au asistat si reprezentant ii Garzii de Mediu, ai Agentiei de Protectie a Mediului si ai Politiei Rutiere.

„Probleme de mediu uriase”

Olivia Oprisan, comisar-sef al Garzii de Mediu Bucuresti, a cerut primariilor de sector sa notifice autoritatile de mediu inainte de deschiderea unui nou santier, dar si sa elibereze autorizatiile de functionare numai dupa ce se asigura ca santierul beneficiaza de rampe de spalare a rotilor.

Aerul Bucurestiului este infestat de emisiile de pulberi provenite de la santiere, iar constructorii incalca sistematic obligativitatea spalarii rotilor. In primele cinci luni ale acestui an, Garda de Mediu a aplicat doar 17 amenzi, in valoare totala de 416.000 de lei. Oprisan s-a plans ca cei 12 comisari pe Bucuresti nu fac fata nenumaratelor probleme semnalate de cetateni, in conditiile in care situatia Bucurestiului echivaleaza cu cea din cinci judete.

Prezenta la sedinta, subprefectul Capitalei, Mioara Mantale, a cerut Ministerului Mediului sa-si revizuiasca atitudinea in privinta Capitalei, deoarece aceasta are probleme uriase, care „nu se aseamana cu nimic din restul tarii”.

Masini ridicate

Planul de gestionare a calitatii aerului din Bucuresti, intocmit de Agentia de Protectia Mediului, va intra in vigoare in toamna, urmand ca propunerile sa fie realizate in decurs de cinci ani. Acesta prevede rezolvarea problemei parcarilor, imbunatatirea transportului in comun, crearea de noi spatii verzi si extinderea pistelor de bicicleta.

Seful Politiei Rutiere, Marian Motoc, spune ca cea mai mare problema de trafic este lipsa locurilor de parcare, in conditiile in care strazile orasului sunt pline la orice ora din zi. Motoc a promis un ritm mai alert in ridicarea masinilor care parcheaza ilegal pe marginea strazii.

DECIBELI

Motoarele, turate la minimum

Posesorii motocicletelor de viteza si masinilor tunate vor fi nevoiti sa puna frau motoarelor pline de nervi si decibeli. Garda de Mediu va dispune, in maximum doua saptamani, de sonometre performante, care vor inregistra depasirile de zgomot fata de limita admisa de lege. Pana acum, problema era gestionata doar de Inspectia Sanitara de Stat.

La sonometrele Garzii de Mediu se adauga si doua aparate ale Politiei Rutiere, care vor monitoriza in trafic. Mii de motoare puternice noi au luat cu asalt in ultimul an strazile bucurestene, provocand vibratii si zgomote stridente intr-un trafic deja afectat de haosul decibelilor.

Sursa: Evenimentul Zilei

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *