Ma asteptam ca de Florii sa gasesc in Cheile Rateiului din Bucegi milioane de flori, dar parca si ele au fost intimidate de „boala” defrisarilor.
Doar ici-colo, cate-o pata firava de culoare se iteste printre trunchiurile inerte, aliniate de-a lungul drumului.
Lumea muntelui e alta decat cea inchipuita de noi, orasenii. Ne asteptam sa gasim paradisul la tot pasul, ca si cand ni s-ar cuveni. Dar, imediat ce parasim asfaltul si intram intr-o padure, drumurile forestiere ne apar, inevitabil, presarate cu cioturi si trunchiuri de copaci retezati. Colosii de lemn inert vor fi in curand incarcati in masini si dusi de acolo, fara sa lase vreo urma. Doar damburile golase, cu cioturi ingropate in rumegus, vor aminti ca aici au crescut timp de 60-80 de ani niste copaci falnici. Insa numai pana-ntr-o zi, cand dispar in zece minute. Mana omului inarmata cu drujba nu conteneste sa-si lase amprenta nici dupa ce inundatiile au facut ravagii, spre luare-aminte. In zadar. Padurile sunt, in continuare, defrisate.
In rest, Cheile Rateiului indeamna, ca de fiecare data, la aventura.
Sursa: Ziua
