Programul „Rabla” pentru tractoare, din august

Fondul pentru Mediu aloca anual 21 milioane de lei pentru reinnoirea parcului national auto de tractoare

Rectificarea bugetara, de la Fondul pentru Mediu, intarzie. Nefiind bani, programul de inlocuire a tractoarelor vechi va incepe, probabil, in luna august.

Anuntata pentru data de 1 iulie, demararea programului national de stimulare a innoirii parcului national de tractoare a fost amanata pentru luna viitoare.

Potrivit presedintelui Administratiei Fondului pentru Mediu (AFM), Mihai Toti, amanarea inceperii programului a fost cauzata de aprobarea rectificarii bugetare impuse de Ministerul Finantelor.

„Programul nu va incepe la 1 iulie pentru ca, in conformitate cu Legea pentru instituirea Programului de stimulare a innoirii Parcului national de tractoare adoptata la inceputul acestui an de parlament, derularea programului se va face in functie de disponibilitatea bugetului AFM.

Asadar, avand in vedere faptul ca trebuie sa aprobam ultima rectificare a bugetului, asa cum solicita Ministerul Finantelor, se amana acest termen”, a declarat, pentru „Adevarul”, Mihai Toti. De asemenea, presedintele AFM a explicat ca, cel mai probabil, programul va putea incepe in luna august.

Aceeasi procedura ca si pentru autoturisme

Desfasurarea programului „Rabla” pentru tractoare respecta aceleasi principii dupa care se deruleaza cel pentru autoturisme. Astfel, proprietarul sau mostenitorul unui tractor functional mai vechi de 12 ani isi poate achizitiona un tractor nou, AFM acordand o prima de casare de 17.000 de lei.

Dupa inscrierea in program, la unul dintre producatorii validati de AFM, de la care primeste o nota de acceptare valabila 30 de zile, solicitantul trebuie sa predea vechiul tractor unui agent economic autorizat in dezmembrarea vehiculelor.

Acesta din urma va trebui sa elibereze un certificat de distrugere, necesar solicitantului pentru radierea tractorului vechi. In baza certificatului de distrugere si a celui de radiere, proprietarul primeste cei 17.000 de lei, care vor fi virati in contul producatorului la care s-a inscris. Ultima etapa consta in achizitionarea vehiculului nou.

17.000 lei, prima de casare

Bugetul alocat programului „Rabla” pentru tractoare este de 21 de milioane de lei anual

Prima de casare pentru un tractor este de 17.000 de lei, mai mare decat cea oferita pentru un autoturism (3.000 lei)

Obiectivul stabilit pentru acest an este scoaterea din circulatie a 1.200 de tractoare mai vechi de 12 ani

Programul se va desfasura, la fel ca si cel pentru masinile mici, in doua etape

60% din cele 175.000 de tractoare pe care le cuprinde in prezent parcul auto national sunt uzate

Sursa: Adevarul

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *