40 de elevi de la patru scoli din Germania, Romania si Slovacia s-au intalnit in aceste zile in judetul Sibiu, pe bicicleta. Ei au participat la proiectul Comenius Hiking and Biking prin intermediul caruia au ajuns pe bicicleta in zona satului Agarbiciu, unde au invatat sa se orienteze si sa faca fata provocarilor din natura, dupa cum au aratat profesorii coordonatori, Hartmut Metzger si Harald Renner.
Proiectul la care au participat elevi de la Liceul Stephan Ludwig Roth din Medias, Scoala cu clasele I-VIII din Axente Sever, Gewerbliche Schule Ehingen din Germania si Business Academy din Sabinov, Slovacia a inceput in 25 iunie si s-a intins pe 12 zile, timp in care participantii au „gustat” zona Agarbiciului si au invatat sa se orienteze intr-un mod eficient, doar cu ajutorul unui GPS obisnuit si al unui telefon mobil.
Hartmut Metzger vine in Romania de noua ani, colaborarea cu Harald Renner incepand in 2010, cand cei doi s-au gandit sa imbine proiectul Comenius cu aceasta calatorie in Romania. „Am venit aici pentru ca Romania este exotica pentru noi” , a spus Harald Renner subliniind ca participantii din strainatate s-au aflat pentru prima data in tara noastra.