Cele mai afectate sunt regiunile Banat si Transilvania, unde, potrivit Adminstratiei Nationale de Meteorologie, se inregistreaza un indice UV foarte mare. Medicii sfatuiesc insa populatia sa nu se expuna la soare nici in restul tarii, pana la ora 18.00.
Radiatiile ultraviolete ataca pielea si ochii, iar oamenii din zonele unde se inregistreaza un indice foarte mare sunt sfatuiti sa nu se expuna la soare.
Indicele UV din Banat si Translvania, considerat foarte mare de ANM, se incadreaza intre 8 si 10, in conditiile in care acesta este calculat pe o scara de la 0 la 11. Cu cat este mai mare valoarea indicelui, cu atat este mai puternic potentialul de deteriorare a pielii si ochilor.
Chiar daca avertizarea se refera doar la Banat si Transilvania, nici in restul tarii nu este recomandata expunerea la soare pana la ora 18. Potrivit secretarului de stat in Ministerul Sanatatii, Raed Arafat, radiatiile solare pot produce aparitia unor afectiuni ale pielii, mai ales cancerul de piele, daca persoana se expune cand acestea sunt puternice. Medicul recomanda oamenilor sa evite plaja si expunerea la soare intre orele 12.00 si 18.00, si purtarea de ochelari de soare pentru protejarea ochilor.
Potrivit ANM, indicele radiatiei ultraviolete (indicele UV) este o estimare a nivelului radiatiei ultraviolete la suprafata Pamantului care se calculeaza cu scopul de a ajuta populatia sa se protejeze in conditiile in care cerul este senin.
Valoarea indicelui UV in conditii de cer senin este estimata in functtie de concentratia stratului de ozon, localizarea geografica, pozitia Soarelui si aerosoli.
Sursa: Realitatea TV