Romania si Iordania vor coopera pe probleme de mediu si dezvoltare durabila

Ministerul Mediului din Romania a semnat, luni, un memorandum de cooperare in domeniul mediului si dezvoltarii durabile cu Ministerul planificarii si al cooperarii internationale din Regatul Hasemit al Iordaniei, potrivit unui comunicat transmis de institutie.
protectia mediului
Acordul de colaborare bilaterala include, in principal, domenii precum legislatia orizontala – dezvoltarea si implementarea mecanismelor si instrumentelor de evaluare a mediului (evaluarea impactului asupra mediului la nivel global, regional si national, audit de mediu, evaluare strategica de mediu si sistemul de management al mediului).

In ce priveste protectia naturii, Romania si Iordania vor face schimb de informatii si vor colabora in domeniul planificarii si al managementului ariilor protejate, calitatii aerului, mediului marin si managementului resurselor costiere, manangementului deseurilor solide, inclusiv al deseurilor periculoase, precum si in managementul substantelor chimice periculoase.

De asemenea, cele doua ministere vor coopera pentru controlul si reducerea poluarii (inclusiv a altor riscuri cauzate antropic mediului), zgomotului (reducerea poluarii fonice prin aplicarea si controlul aplicarii prevederilor legislative si a standardelor din acest domeniu) si schimbarii climatice (colaborare in cadrul mecanismului de dezvoltare ecologica (CDM).

In acest scop, cele doua tari vor organiza conferinte, expozitii, simpozioane in domeniul mediului, precum si activitati de sustinere a proiectelor internationale pentru solutionarea, intr-un climat de cooperare, a problemelor de mediu la nivel global, regional si national.

Totodata, Romania si Iordania vor colabora pentru dezvoltarea unor mecanisme imbunatatite de monitorizare a performantelor de mediu, pentru aplicarea celor mai bune tehnologii si utilizarea eficienta a instrumentelor economice, precum si pentru promovarea unor actiuni de constientizare publica, in domeniul protectiei mediului.

Sursa: NewsIn

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *