Rusia e pregatita sa isi foloseasca armele nucleare

Rusia este pregatita sa foloseasca armamentul nuclear pentru a se apara si a asigura protectia aliatilor sai in cazul unei amenintari externe grave, a declarat sambata Seful Statului Major al armatei moscovite, Iuri Baluievski, transmite RIA Novosti.

„Nu vrem sa atacam pe nimeni, dar consideram necesar ca partenerii nostri sa inteleaga si sa nu aiba nici o indoiala, ca fortele armate vor fi folosite pentru apararea suveranitatii si a integritatii teritoriale a Rusiei si a tarilor aliate, inclusiv prin actiuni preventive si inclusiv prin folosirea armelor nucleare”, a afirmat generalul Baluievski.

Relatiile dintre Rusia si NATO sunt tensionate din cauza planurilor americane de amplasare a unui sistem antiracheta in Polonia si Cehia.

Sursa: Ziare.com

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *