PROIECT – Eforturi pentru reinceperea reconstructiei ecologice Ministerul Mediului pregateste o hotarare de guvern prin care statul sa preia terenurile din Delta Dunarii aflate acum in administrarea Consiliului Judetean Tulcea. Proiectul de hotarare contravine insa Legii Rezervatiei, deci este lovit de nulitate.
Lupta pentru terenurile din Delta Dunarii continua. In vreme ce pamanturile din partea de sud a Rezervatiei Biosferei sunt vizate de liberalii tulceni si constanteni pentru construirea unor proiecte rezidentiale si turistice, Ministerul Mediului incearca preluarea terenurilor dintre cele trei brate ale Dunarii pentru inceperea reconstructiei ecologice. Programul de renaturare a Rezervatiei, inceput in guvernarea trecuta si multipremiat la nivel international, a fost stopat in ultimii ani. Si asta din cauza ca terenurile care ar trebui reconstruite ecologic sunt in administrarea Consiliului Judetean Tulcea, iar in perioada 1996-2000 acestea au fost concesionate pe 49 de ani. Pana acum, autoritatile centrale s-au lovit de refuzul CJ de a ceda terenurile. Totusi, la sfarsitul anului trecut, reprezentantii Ministerului Mediului au anuntat ca au ajuns la un acord cu Consiliul Judetean, astfel incat sa preia terenurile, urmand ca guvernul sa investeasca in infrastructura locala: statii de epurare a apei, canalizare, drumuri. Mai-marii locali nu au respectat in totalitate acordul nescris, astfel incat au incheiat noi contracte de concesiune, incluzand, e adevarat, si clauze care promiteau despagubiri concesionarilor in caz de reziliere a contractelor.
HOTARARE DE GUVERN. Ca atare, reprezentantii Ministerului Mediului s-au decis sa ia taurul de coarne. Asa s-a „nascut” un proiect de hotarare de guvern, aflat acum in avizarea departamentelor din Ministerul Mediului si Dezvoltarii Durabile. Potrivit acestuia, amenajarile agricole si piscicole, administrate acum de Consiliul Judetean vor fi desfiintate, aceste suprafete urmand sa fie incluse in programul de reconstructie ecologica. Aproximativ 50.000 de hectare de teren, domeniu public de interes judetean si local, vor fi preluate de Administratia Rezervatiei Biosferei Delta Dunarii. Astfel, administratia judeteana, dar si unele administratii locale din Delta Dunarii vor trebui sa rezilieze contractele de concesiune incheiate. Rezilierea poate avea ca efect si o serie de actiuni in instanta demarate de concesionari, avand in vedere ca cele mai multe contracte se deruleaza pe 49 de ani. La fel s-a intamplat in 2005 si 2006, cand autoritatile au decis rezilierea contractelor de concesiune a resursei piscicole. Autoritatile au pierdut majoritatea proceselor intentate, fiind nevoite sa scoata uneori din propriul buzunar sume importante.
LISTA. Proiectul de hotarare de guvern numara amenajarile agricole Sireasa, Pardina, Carasuhat, Murighiol – Dunavat si incintele piscicole Chilia I, Ceamurlia I, Murighi, Dunavat I, Dunavat II, Stipoc, Obretin II, Gradina Olandezului, Litcov, Maliuc, Perisor, Periteasca si Rusca. Suprafata totala ce va fi trecuta in administrarea ARBDD este de peste 57.000 de hectare, aproape 50.000 aflandu-se acum in proprietatea CJ si doar 7.000 de hectare in proprietatea consiliilor locale din Delta. Prin „pierderea” acestor terenuri, CJ va pierde si sumele provenite din concesionarile catre firmele private, circa 4 milioane de lei.
ILEGAL. Prevederile proiectului de hotarare de guvern, document care se afla in prezent la avizare la diferite comisii din cadrul Ministerului Mediului si Dezvoltarii Durabile si ar putea ajunge pe masa premierului abia in primavara, sunt insa in contradictie cu Legea 82/1993, Legea Rezervatiei Biosferei Delta Dunarii. In lege, care este organica, se mentioneaza ca Administratia Rezervatiei Biosferei Delta Dunarii are drept de administrare asupra terenurilor domeniu public de interes local din Delta. Cu alte cuvinte, preluarea printr-o simpla ordonanta sau hotarare de guvern a terenurilor domeniu public de interes judetean si local incalca legea organica, deci este lovita de nulitate. Pentru ca „operatiunea” sa fie legala, autoritatile ar trebui sa modifice intai Legea 82/1993. Guvernantii si-au exprimat inca din 2005 intentia de a modifica aceasta lege, insa pana acum acest lucru nu s-a intamplat. Legea Rezervatiei a fost redactata in 1993 impreuna cu experti straini.
Sursa: Jurnalul National