Clinchetul familiar al sticlei de vin ar putea deveni de domeniul trecutului: inventatorul britanic Martin Myerscough a inventat sticla din hartie. Acesta se afla in tratative cu supermarket-uri in privinta comercializarii sticlei sale ecologice Greenbottle, incepand de anul viitor, relateaza ziarul britanic Daily Mail.
Inventia, realizata din papier maché (material de constructie constand din mai multe straturi de hartie poroasa), are o amprenta de carbon de doar 10% din cea a unei sticle de vin obisnuite.
Martin Myerscough, din Suffolk, a inventat deja containere de lapte din carton comercializate de lantul britanic de supermarket-uri Asda.
Expertul in vinuri Gerard Basset, director al hotelului TerraVina din Hampshire si castigator al titlului de Cel mai Bun Somelier in anul 2010, a afirmat: „Daca ambalajul va salva timp, bani si este mai bun pentru mediu, de ce nu? Dar ma astept ca acesta sa fie preferat doar pentru vinul ieftin, comun. Nu imi imaginez ca va avea vreodata succes in ceea ce priveste vinurile bune”.
Alte avantaje ale acestor sticle includ faptul ca nu se sparg atunci cand sunt scapate si cantaresc mai putin. De asemenea, carcasa de carton ajuta la izolarea vinului alb dupa ce acesta a fost racit in frigider.