Asociaţia Alpin Club PRO-MONT București organizează în perioada 03-05 August 2018 în Masivul Piatra Mare prima ediţie a Trofeului “PRO-MONT” și Etapa a IV- a din cadrul Campionatului Naţional de Turism Sportiv “Ştafeta Munţilor”. Ediţia 2018 se desfășoară sub deviza “FII EROU PENTRU EROI”, în cadrul Festivalului Muntelui 2018 care are loc în Orașul martir Predeal.
Trofeul PRO-MONT se adresează atât membrilor cluburilor participante în cadrul Campionatului National de Turism Sportiv “Ştafeta Munţilor”, cât şi altor persoane care se vor putea organiza în echipe, participând alături de cluburi și beneficiind de aceleaşi activităţi.
Tabara de corturi va fi amplasată în zona Poiana lui Manole, la poalele Masivului Piatra Mare, zona cu acoperire a rețelelor de telefonie mobilă. Accesul la zona de campare se poate face din DN 1 București-Predeal-Timișul de Sus și calea ferată București-Brasov sau de pe DN 1A, Valenii de Munte-Sacele-Brașov-Timișul de Sus.
Pentru cei care doresc să ajungă în tabără folosind aplicația WAZE, pot introduce ca destinație “Trofeul PRO-MONT 2018”.
Participanții vor străbate un traseu spectaculos cu plecare de la 867 de metri și vor ajunge la altitudinea de 1844 de metri, cu excepția celor care vor participa la categoria Family, aceștia vor ajunge doar la altitudinea de 1100 de metri.
Printre punctele de atracție întâlnite pe traseu se enumeră si Vârful Piatra Mare, Cabana Piatra Mare (doar categoria Elite), Cascada și Canionul Tamina, Punctul de Belvedere de la Canionul Tamina.
În cadrul trofeului se va realiza și o probă de alpinism ce se va desfășura pe un perete natural pentru cei mai viteji dintre participanți sau pentru cei care doresc să se inițieze în tainele alpinismului.
Munții Piatra Mare sunt destul de accesibili pentru toate categoriile de vârstă și de experiență, fiind așezați între Munții Postavarul la Nord-Vest, Bucegi la Vest, Baiului la Sud si Ciucaș la Est.
Evenimentul este realizat cu ajutorul sponsorilor principali VIKING Tools și cu sprijinul Primăriei Orașului Predeal, al Centrului National de Informare si Promovare Turistica Predeal, Serviciului Public Salvamont Predeal, Centrului BioFocus, All Ina Memories, Dedra, Marketing România, TuristMania.
Cei care doresc să participe la acest eveniment pot opta pentru una din categoriile de mai jos în funcție de vârstă și experiență:
- FAMILY – participă echipe formate din 3 persoane, minim un adult şi obligatoriu minim un copil cu vârsta de maxim 13 ani împliniţi;
- JUNIORI – participă echipe formate din 3 persoane, indiferent de sex, cu vârsta cuprinsă între 14 – 20 ani împliniţi;
- ELITE – participă echipe formate din 3 persoane, indiferent de sex;
- SENIORI – participa echipe formate din 3 peroane cu varsta cuprinsa intre 35-50 ani, indiferent de sex.
- VETERANI – participă echipe formate din 3 persoane cu vârste peste 50 de ani, indiferent de sex;
- FEMININ – participă echipe formate din trei fete, indiferent de vârstă;
- OPEN – participă echipe formate din 3 persoane, indiferent de vârstă şi sex. Timpii sunt calculaţi ca timpi turistici, iar aceasta categorie punctează cu maximum 400 puncte în clasamentul general al Stafetei Munților
Asociaţia Alpin Club PRO-MONT București promite un week-end în care se vor lega prietenii, se va asculta multă muzică bună, se va face sport, toate acestea într-un cadru mai mult decat feeric.
Află mai multe detalii despre Trofeul “Pro-Mont”, accesând www.stafetamuntilor.ro.