Un baraj de peste 200 de metri cubi de PET-uri si gunoi menajer a blocat raul Olt, la iesirea din Miercurea Ciuc, iar angajatii Sistemului de Gospodarire a Apelor (SGA) Harghita au inceput, miercuri, actiunile pentru decolmatarea raului.
PETuri pe olt
Fenomenul a fost sesizat de un localnic marti seara, iar acesta i-a anuntat pe reprezentantii SGA.

“Am constatat ca sesizarea se confirma. Este vorba despre o cantitate imensa de PET-uri care a barat cursul de apa, respectiv 200 de metri cubi de flacoane si gunoi menajer, care se intinde pe o lungime de 20 de metri, pe o latime de peste zece metri, avand grosimea de cel putin un metru. In experienta mea de 25 de ani nu am mai vazut asa ceva in judet”, a declarat inginerul sef Darvas Janos, de la SGA Harghita.

In cursul diminetii de miercuri, angajatii SGA au umplut peste zece saci cu PET-uri care blocau cursul Oltului, dar alte flacoane erau aduse in aval dinspre localitatile traversate de rau pe o distanta de 50 de kilometri de la izvoare.

“Parca am fi mesterul Manole – ce adunam se pune la loc. Toate aceste PET-uri sunt rezultatul indolentei oamenilor si al autoritatilor locale. In loc sa isi faca treaba, lasa gunoaiele sa fie duse de cursul de apa in aval, iar noi am ajuns sa fim gunoierii lor. Acesta este rezultatul civilizatiei!”, a afirmat directorul SGA Harghita, Miklos Geza.

Angajatii SGA Harghita au cerut sprijinul Societatii Apelor Romane in vederea disponibilizarii de fonduri pentru montarea de plase la iesirea din fiecare comuna.

“In acest fel, vom putea constata care dintre localitati polueaza mai mult Oltul si vom putea trece la sanctiuni”, a adaugat Miklos Geza.

Potrivit sursei citate, actiunea de indepartare a deseurilor menajere va dura cel putin o saptamana.

Sursa: Jurnalul National

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here