Zero Waste Romania lansează 20 de măsuri pentru a rezolva problema deșeurilor

Cu ocazia zilei mondiale a curățeniei, Zero Waste România lansează a doua variantă a schemei de certificare pentru comunități zero deșeuri. Strategia pe care autoritățile o pot aplica în mod voluntar constă într-un set de 20 de măsuri adaptate legislației naționale și europene în domeniu. Cu ajutorul ei, autoritățile publice locale își pot îndeplini țintele și pot rezolva problemele corelate managementului deșeurilor.
Zero Waste pentru Comunități/Orașe reprezintă un sistem de certificare cu un set de soluții și măsuri care și-au dovedit impactul în peste 400 de orașe europene. Dacă sunt aplicate integrat, acestea pot ajuta comunitățile/orașele din România să devină modele de bune practici tratând cauza prolemei (generarea deșeurilor) și nu doar efectele (poluarea gropilor de gunoi, depozitare ilegală în natură etc.)
Mizele strategiei ZW sunt multiple: reducerea cu până la 90% a depozitării în gropile de gunoi, evitarea incineratoarelor cu sau fără recuperare de energie, responsabilizarea tuturor actorilor implicați, prevenire, monitorizare, transparentizare, conservarea resurselor naturale și reducerea poluării cauzate de exploatarea resurselor și eliminarea acestora.
Cu ajutorul acestor măsuri, orașele pot deveni mai curate pe termen mediu și lung, iar primăriile pot evita penalitățile plătite din banii publici ai cetățenilor pentru neatingerea țintelor de reciclare.
Principalele măsuri ale Strategiei Zero Waste pentru Comunități/Orașe
Strategia Zero Waste pentru Comunități conține un set de soluții cu impact redus asupra mediului, dar și cu un impact pozitiv din punct de vedere social și economic. Dintre măsurile recomandate, amintim:
– colectare separată la sursă pentru deșeuri reciclabile și biodegradabile;
– instrumente economice precum plătești-pentru-cât-arunci pentru motivarea cetățenilor să evite producerea de deșeuri și pentru a sorta mai mult și mai corect în propria locuință;
– sistemul garanție-returnare, cel mai eficient instrument pentru reducerea poluării cu plastic a mărilor și oceanelor;
– interzicerea produselor din plastic de unică folosință și încurajarea comercializării produselor la vrac;
– încurajarea prin facilități fiscale a mineritului urban (centrelor de reparații, refolosire și reciclare a pieselor de mobilier, a materialelor de construcții a electronicelor sau a altor resurse);
– facilitarea producției de compost și biogaz, prin digestia aerobă și anaerobă a deșeurilor biodegradabile;
– implementarea unor programe de educare corecte și eficiente;
– aplicarea de sancțiuni și taxarea corectă a serviciului public de salubritate;

– cercetare și reproiectare pentru produsele care nu pot fi reparate, refolosite, compostate sau reciclate;

Care sunt costurile
Costurile afilierii și certificării solicitate de Zero Waste România sunt zero, însă există costuri legate de schimbarea și adaptarea infrastructurii, educația cetățenilor, consultanță tehnică etc., care pot fi evaluate în funcție de situația fiecărei comunități în parte.

Din punctul de vedere al costurilor, certificarea Orașe Zero Waste reprezintă cea mai rapidă și eficientă metodă prin care autoritățile locale pot contribui la evitarea poluării cauzate de eliminarea deșeurilor, pot lupta împotriva schimbărilor climatice, pot crea locuri de muncă și pot realiza reala tranziție spre economia circulară.

Cine și cum poate adera rețelei
La rețeaua Zero Waste Comunități/Orașe poate adera orice comunitate din România care își asumă în mod voluntar implementarea soluțiilor recomandate de specialiștii Zero Waste. Procesul de certificare durează intre 2 și 6 ani și implică monitorizare și documentare a tuturor măsurilor implementate. Cei interesați pot consulta setul de măsuri și pot trimite o solicitare de sprijin la adresa: [email protected].
În prezent, cinci orașe din România (Sălacea, Tg Lăpuș, Mizil, Vetrișoaia și Iași) se află in diverse etape de implementare, unele cu rezultate excepționale precum Sălacea (Bihor), care a reușit să atingă ținte de 55% reducere, 60% sortare, 40% reciclare, în doar trei luni de la asumarea soluțiilor ZW. Alte 35 se află în etapa de evaluare preliminară.
Strategia Zero Waste pentru Comunități/Orașe a fost elaborată de către Dr. Paul Connett, toxicolog, activist și om de stiintă, în scopul eradicării deşeurile la nivel local şi global fară gropi de gunoi sau incineratoare de deșeuri. Aceasta a fost implementată cu succes pe 5 continente, fiind adoptată de peste 400 de munipalități europene, dar și în orașe foarte variate ca și dimensiuni, precum San Francisco, SUA (+800 000 locuitori) sau Capannouri, Italia (+40 000 locuitori). Târgu Lăpuș este primul oraș din România care s-a alăturat rețelei europene de municipalități „Zero Waste”, în iulie 2014.
Zero Waste pentru Comunități/Orașe este un model de ecoinovare, implementat la nivel international, adaptat legislației europene și naționale, recunoscut și promovat de către Comisia Europeană încă din anul 2013.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *