O invazie masiva de rozatoare distruge campurile din centrul Chinei, astfel ca localnicii construiesc un zid de aparare
Autoritatile din provincia chienza Hunan ridica o bariera din beton, lunga de 40 km si inalta de un metru, in incercarea de a stavili miliardele de soareci de camp ce au invadat zona. Peste o jumatate de milion de hectare sunt amenintate de armata rozatoarelor.
Punctul de pornire al ofensivei celor peste doua miliarde de soareci este lacul de apa dulce Dongting, al doilea ca marime din China. In ultimele sase luni, regiunea a fost afectata de o seceta fara precedent, astfel ca apele acestuia au inceput sa scada dramatic.
Din acest motiv, autoritatile au deschis „portile” indiguirilor de pe Fluviul Albastru care alimenteaza lacul. Suvoiul apelor a inundat milioane de vizuini de soareci de camp, astfel ca acestia au invadat campurile din vecinatate.
Specialistii au calculat ca in apropierea lacului Dongting traiesc peste doua miliarde de soareci, ceea ce inseamna aproape cate doi pe cap de locuitor. Inundarea habitatului lor a declansat o criza social-ecologica nemaiintalnita pana in prezent.
Furci si retele de bambus
Taranii au inceput vanatoarea asediatorilor rozatori creand mai intai grupuri de supraveghere, pe timp de zi si de noapte, inarmate cu furci si lopeti. Apoi, si-au incercuit terenurile cu retele de bambus. Acestea au cedat insa, in fata miliardelor de canini neobositi. Astfel, mii de tone de grau, verdeata, fructe si orez au fost distruse de apetitul insatiabil al micilor rozatoare.
O alta incercare ratata: localnicii au adus in zona sute de bufnite, care nu a facut insa fata cantitatii enorme de „hrana”. In disperare de cauza, a aparut idea construirii unui zid de aparare din beton, in speranta ca „musafirii” nu vor avea cum sa-l roada si, de la inaltimea acestuia, vor fi reperati si vanati mai usor. Declaratia de razboi dintre oameni si soareci constituie un fapt neobisnuit in China.
In aceasta tara, soarecele de camp nu este asociat cu oroarea pe care o trezeste occidentalilor si nici cu epidemiile devastatoare de ciuma sau de alte maladii mortale. De fapt, micile rozatoare sunt privite cu ochi ingaduitori, ba chiar in unele zone – cu simpatie.
Prezenta lor este considerata un semn de abundenta: daca se aciueaza pe langa o casa, inseamna ca au ce roade. In plus, aparitia sau disparitia lor brusca este considerata un semn fie de pericol, fie de bun augur.
Sursa: Adevarul